Sporturi   •   Handbal   •   PLAY-OFF

O dată în viață! Aruncarea uluitoare, în ultima secundă, care a decis finala campionatului de handbal din Polonia » Favorita Kielce, în corzi

Wisla Plock a învins-o pe Industria Kielce în primul meci al finalei campionatului de handbal masculin din Polonia.

Articol de Adrian Jitea   —  luni, 20 mai 2024

Wisla Plock a învins-o pe Industria Kielce în primul meci al finalei campionatului de handbal masculin din Polonia. Partida a avut o desfășurare palpitantă. Gazdele au egalat la 22 în ultima secundă, dintr-o lovitură de la 9 metri, apoi s-au impus la aruncările de departajare, scor 2-1.

Trupa din Kielce domină handbalul polonez de ani buni. A cucerit ultimele 12 titluri de campioană, dar în actuala ediție are concurență serioasă.

Marea rivală din Plock a învins-o pe 5 mai în finala Cupei, scor 29-20. Duminică a avut loc și primul meci din finală, iar desfășurarea a fost epică.

Wisla Plock, victorie dramatică în finala cu Industria Kielce


Kielce conducea 22-21 înaintea ultimei faze. Plock avea nevoie de un miracol, direct dintr-o aruncare liberă de la 9 metri. Golurile în astfel de situații, cu zidul în față, sunt extrem de rare.

Kiryl Samoila, interul stânga din Belarus, și-a asumat lovitura finală. A evitat adversarii din față și l-a învins pe Andreas Wolff. Atmosfera în sală a devenit irespirabilă. Copii în lacrimi, bătrâni sărind peste scaune.

Spectacolul a continuat și la aruncările de la 7 metri. Portarul celor de la Wisla,Mirko Alilovic, i-a blocat pe Haukur Thrastarson, Alex Dujshebaev, Daniel Dujshebaev și Dylan Nahi.

Pentru trupa pregătită de Talant Dujshebaev a fost un nou coșmar al aruncărilor de departajare. Kielce a fost eliminată în sferturile Ligii Campionilor de Madgeburg, tot la 7 metri.


Manșa decisivă a finalei este programată pe 26 mai, la Kielce.

Citește și alte știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.