Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo - Csikszereda

Rafală de ocazii în 300 de secunde pentru Dinamo » Ștefan Bănică Jr. și-a pus mâinile în cap + Ce a făcut Tamaș

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 20 mai 2024

Dinamo - Csikszereda. „Câinii” au avut o primă repriză de excepție, cu ocazii uriașe în primele 30 de minute ale turului din barajul de menținere/promovare în Superliga.

  • Returul are loc pe 27 mai, de la ora 20:00, la Miercurea Ciuc

Ratăriile jucătorilor lui Dinamo au exasperat vedetele din tribune, printre care Ștefan Bănică Jr. și Gabi Tamaș, prezenți la „oficială”.

FOTO. Ștefan Bănică și Gabi Tamaș, exasperați la Dinamo - Csikszereda


În minutul 11, Politic a avut prima șansă uriașă a lui Dinamo. Extrema stânga a rămas 1 la 1 cu portarul advers, dar nu a reușit să marcheze. A vrut să tragă la lung, dar șutul nu a fost suficient de plasat pentru a trece pe lângă portar. A fost prima șansă dintr-o serie de 3, fază care l-a făcut pe Ștefan Bănică, fan al lui Dinamo, să-și pună mâinile în cap. Imaginile cu artistul, în galeria foto de mai jos:

A urmat un corner după ce Gyenge a respins șutul lui Politic. Iar centrarea a fost perfectă și l-a găsit în careu pe Ricardo Grigore, care a trimis periculos din 3 metri. Din nou pe portar, iar Gyenge a respins de pe linia porții în corner. Gabi Tamaș, prezent și el la „oficială”, și-a dat ochii peste cap la ocazia lui Ricardo Grigore.

A urmat o a treia ocazie uriașă pentru gazde. Milanov a fost cel cu ratarea de data asta, în minutul 16. El a trimis plasat din afara careului, cu stângul, la colțul lung. L-a învins pe portarul ciucanilor, dar balonul a lovit bara și a ieșit afară.


În minutul 27 a venit și a patra șansă imensă de gol. Pavicic a fost găsit de o centrare în careu, dar a trimis puțin pe lângă poartă.

VIDEO. Dinamo - Csikszereda. Suporterii dinamoviști au dat startul show-ului pe stadion » Peste 30.000 de ”câini” își susțin favoriții

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.