Liga 1

Portretul eroului dinamoviștilor: „Aceste două detalii sunt prioritatea lui” » De ce are fluctuații de formă și ce salariu câștigă

Dennis Politic a salvat, din nou, Dinamo Foto: Eduard Apostol

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 21 mai 2024

Dennis Politic, 24 de ani, a fost impresionant în meciul Dinamo - Csikszereda (2-0), a rezolvat, practic, de unul singur victoria și a oferit echipei sale prima șansă pentru a supraviețui în Liga 1. Gabriel Glăvan, ex-directorul sportiv al roș-albilor, a influențat aducerea lui în „haită” și i-a schițat portretul salvatorului lui Dinamo

Dinamo are prima șansă pentru returul cu Csikszereda (2-0), lunea viitoare în deplasare, și are prima opțiune de a continua în Liga 1 datorită lui Dennis Politic. În special, datorită fotbalistului ofensiv de 24 de ani, care a marcat două goluri, al doilea fiind o adevărată operă de artă. Măcar pentru nivelul campionatului intern.

A reluat mingea cu capul și a fost precis după o centrare perfectă a lui Ahmed Bani, apoi și-a dovedit măiestria. Și-a făcut mingea pe stângul, dribling scurt, meseriaș, și-a făcut culoar de șut și a tras, letal, mingea ducându-se sub transversală. După meci, specialiștii din fotbalul românesc au vorbit mai mult despre jucător decât despre Dinamo.

Gabriel Glăvan despre Dennis Politic: „Un mindset bun, n-are un complex de inferioritate față de nimeni"

Vara trecută, Politic a semnat cu Dinamo, sosind după o experiență multiplă în fotbalul englez. A trecut prin academiile lui Manchester United și Bolton, a jucat pentru Port Vale, apoi pentru Cremonese (Italia). Fostul director sportiv al dinamoviștilor, Gabriel Glăvan, a influențat sosirea lui Dennis la formația antrenată atunci de Ovidiu Burcă, dorit foarte mult la acel moment de tehnicianul "câinilor".

„Nu are presiunea greșelii. Știe ce vrea, cu adevărat. Nu vede nevoia zilei de azi și de mâine, vede mai departe de atât! E dezinvolt. În sensul în care își dă seama că totul face parte din joc, crescut fiind afară, nu e precum jucătorii crescuți în România, care simt că ar putea greși, că e un capăt de țară dacă fac o eroare, și-atunci sunt blocați", a declarat Glăvan la jumătatea lunii august într-un interviu pentru GSP.ro.

Chestionat astăzi despre eroul lui Dinamo din meciul cu Csikszereda, Gabi a mărturisit: "Dennis Politic este un jucător ce are valori morale, sociale, importante, un băiat credincios, cu familie. S-a căsătorit la vârsta potrivită, iar prioritatea lui sunt fotbalul și familia. Ce vreți valorile mai bune?

A fost crescut într-un mediu bun și are un mindset bun, poate crește mult în viitor. Și va crește. N-are niciun complex de inferioritatea față de nimeni".

N-am făcut schimb de tricou cu nimeni. Tricoul în care am dat aceste două goluri îl voi duce acasă soției, este ceva special pentru ea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să punem un zâmbet pe chipurile fanilor
Dennis Politic, mijlocaș Dinamo

8goluri în 35 de meciuri a reușit Politic la primul său sezon la Dinamo, plus două asisst-uri

Fluctuații de formă și o accidentare problematică pentru Dennis Politic

Politic a avut și fluctuații de formă, dar a fost decisiv în partide importante pentru Dinamo. A semnat primul succes de la revenirea în L1 a "câinilor", 1-0 cu FC Botoșani, când după o cursă remarcabilă l-a făcut pe Ducan să-și dea autogol. A semnat și aseară victoria cu ciucanii.

O lună a fost out din cauza unor probleme medicale, a fost trimis să se trateze în străinătate, au apărut complicații. A pierdut finalul sezonului regulat și startul play-out-ului.

„A trecut peste o perioadă lungă de accidentare, care l-a tras în jos. A durat mult acea perioadă, nu pricep de ce... În fine, s-a readaptat la efort, la Dinamo, este bine. Băiatul are o bază morală și socială, cu valori bine implementate. El știe care sunt prioritățile sale și de aceea are succes. Contează ceea ce ai la bază pentru cariera fotbalistică.

Sunt fluctuații de formă, trebuie să aibă răbdare și el cu el, și lumea cu el", a mai declarat Glăvan.

3luni trecuseră de la precedentul gol al lui Politic pentru Dinamo, cu Oțelul (3-1). A reușit să puncteze în trei meciuri la rând, dar s-a accidentat cu gălățenii

>

Ce salarii au trei oameni importanți pentru Dinamo

Specialiștii din fotbalul intern au dezbătut "subiectul Politic" după meci. Unii au fost de părere că Dennis trebuie să joace pentru obiective mai importante, nu pentru evitarea retrogradării. Chestionat despre acest detaliu, Glăvan a reacționat:

"E cariera băiatului, care mai are 10 ani la un nivel bun, el știe ce va face. Nu știu ce planuri are el, ce planuri are echipa, dar sunt ferm convins că va avea succes orice alegere va face. Lumea să aibă răbdare și să-i ofere timp".

Politic a evitat să vorbească precis despre ceea ce va urma după meciul de lunea viitoare, de la Miercurea Ciuc. A spus să preferă să fie concentrat exclusiv la acest duel.

"Vedeam o poză în social media cu Dănciulescu, cu Niculescu, cu Bratu, cu Marius Niculae. Și un comentariu: "Domne, ce atacanți erau!". Păi da, erau atacanți, dar cred că, adunat, câștigau undeva la un milion de euro pe an!

La Dinamo sunt Abdallah - 5.000 de euro pe lună, Golubovic - 5.000 de euro pe lună, Politic - undeva la 8.000 de euro pe lună... Ce comparăm?", a reacționat Glăvan.

Nu mă gândesc la un transfer, eu sunt aici, sunt fericit. Nu am terminat treaba, mai avem un meci. Mă oftic că nu am dat mai multe și nu am rezolvat barajul de acum. Dacă voi mai fi aici, voi da totul și sezonul viitor. M-am uitat pe contract, dar nu pot să intru în detalii
Dennis Politic, mijlocaș Dinamo

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.