Ysaora Thibus (32 de ani) poate lua parte la a patra ediție de Jocuri Olimpice din carieră, după ce a fost exonerată de o comisie indepedentă a Federației Internaționale de Scrimă. Ea l-a avut în echipa sa, care a demonstrat că a fost vorba despre o contaminare involuntară, pe Jean Claude Alvarez, cel care a ajutat-o și pe Simona Halep.
Ysaora Thibus a spus într-un interviu pentru L'Equipe că simte că i s-a ridicat o greutate de pe umeri, după ce o comisie independentă a Federației Internaționale de Scrimă a declarat-o nevinovată pe campiona mondială din 2022.
Pe 13 mai 2024, ea a fost audiată în urma unui test pozitiv din luna ianuarie la ostarină, un steroid anabolizant, care duce la creșterea masei musculare.
Floretista a fost suspendată provizoriu începând cu data de 8 februarie. Ea a negat orice intenție și pentru a grăbi procedurile a renunțat la analiza probei B, invocând o contaminare.
Ysaora a fost susținută de doi avocați, Joëlle Monlouis și Thierry Chiron, și de profesorul Jean-Claude Alvarez, al cărui laborator de toxicologie a demonstrat o contaminare involuntară, la fel ca în procesul Simonei Halep.
În cazul floretistei este vorba de un supliment pe care l-a consumat prietenul său și care a ajuns în corpul sportivei prin schimbul de fluide corporale.
În cadrul audierii, partenerul său, Race Imboden, el însuși un fost scrimer și totodată antrenorul său a recunoscut că a consumat MK-2866 (ostarină) din suplimentele alimentare marca ReceptorChem, cumpărate de pe internet.
Ysaora Thibus și Race Imboden la o prezentare de modă FOTO Imago ImagesThibus se poate întoarce în competiții, dar trebuie să aștepte să vadă dacă va exista un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Lucrurile se vor lămuri până la debutul Jocurilor Olimpice, 26 iulie, Franța fiind calificată în proba pe echipe din care ar putea face parte și Ysaora.
„A fost o perioadă devastatoare”
Ea a vorbit despre cât de greu i-a fost în aceste luni să stea departe de planșă. „Este adevărat că nu am vorbit prea mult despre acea perioadă... A fost o perioadă devastatoare. Simțeam că totul în jurul meu se prăbușește. A fost o adevărată confuzie. Mai ales că, la momentul respectiv, habar nu aveam ce se întâmplase”, a spus ea în interviul pentru L'Equipe.
Apoi a continuat: „Lupta a durat mult timp și a fost foarte greu pentru mine din punct de vedere psihologic. În fiecare zi. Pentru că erau atât de multe lucruri în acea bătălie pe care nu le mai experimentasem înainte.
În calitate de sportivi, în sporturile noastre, nu suntem întotdeauna pregătiți pentru acest tip de încercare. Din fericire, am fost bine sprijinită și am făcut ceea ce trebuia atunci când am contactatat-o pentru prima dată pe avocata mea. Joëlle Monlouis, care a pus imediat la punct o echipă de experți care să mă ajute. A fost cel mai greu lucru prin care a trebuit să trec vreodată în cariera mea”.
{{text}}