Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a anunțat că Dennis Politic (24 ani), eroul câinilor din manșa tur a barajului cu Csikszereda, va rămâne în efectivul alb-roșu și sezonul viitor.
Fotbalistul format în eșaloanele inferioare ale piramidei britanice a fost eroul celor de la Dinamo în partida cu ciucanii. Mai întâi, a marcat cu capul la prima fază a reprizei secunde, apoi a semnat un gol de autor în minutul 73. În sezonul regular + play-out, Politic a înscris de opt ori, oferind și două pase decisive, iar în ultima perioadă s-a vehiculat interesul altor echipe din Superligă privind semnătura sa.
Andrei Nicolescu: „Politic rămâne și sezonul viitor la Dinamo”
„Nu este iminentă plecarea lui Politic. Sunt doar speculații, el a declarat că se simte foarte bine. Conform clauzei, mai are contract. Rămâne aici, este fericit. Va mai rămâne la Dinamo cel puțin un an. Va fi o piesă importantă pentru noi în sezonul viitor. Va trebui să îi oferiem un salariu mai bun, dar rămâne sigur la Dinamo”, a clarificat Nicolescu la fanatik.
Ce a declarat Politic după „doppietta” cu Csikszereda: „Nu mă gândesc la un transfer, eu sunt aici, sunt fericit. Nu am terminat treaba, mai avem un meci. Mă oftic că nu am dat mai multe și nu am rezolvat barajul de acum. Eu mai am contract și rămân aici momentan, sunt fericit să fiu aici. Dacă voi mai fi aici, voi da totul și sezonul viitor. M-am uitat pe contract, dar nu pot să intru în detalii”.
„Boss”-ul „câinilor” a comentat și pe baza partidei de aseară, câștigată de Dinamo cu 2-0: „Sunt mai liniștit, într-adevăr. În primul rând, vreau să mulțumesc fanilor lui Dinamo, au arătat încă o dată că sunt la înălțime. Trebuie remarcat și faptul că s-au comportat exemplar: este un pas înainte în relația pe care noi ne dorim să o construim cu suporterii.
Pentru un astfel de meci, am vândut foarte multe bilete. Toți vrem să fim alături de Dinamo. Suporterii nu au avut nici un moment altceva în gând în afară de Dinamo. A fost o atmosferă senzațională, au ridicat pe toată lumea în picioare, momente impresionante.”
„Am dovedit că suntem echipa mai puternică. Din păcate, am ratat foarte mult și cu multă ușurință. Dacă era 2 sau 3-0 la pauză, nu cred că se supăra nimeni. Un scor corect ar fi fost 4-0. Am ratat mult prea mult, am tratat destul de lejer anumite situații unu la unu cu portarul. Meciul ăsta e de baraj, să zicem. Însă când ratezi așa în Liga 1, nu ai nici o șansă.
În retur, ciucanii se vor deschide mai mult, va fi un alt tip de meci. Șansele noastre de a rămâne în Liga 1 au mai crescut, în jur de 75-80%. Am făcut un joc solid, mai ales că fundașii centrali nu au jucat niciodată împreună în acest an. Per ansamblu, am respectat calculul hârtiei”, a completat acesta.
{{text}}