Liga 1

Primul jucător care pleacă de la Dinamo după baraj: „Își dorește o nouă provocare”

+9 Foto
Ricardo Grigore va pleca de la Dinamo

Articol de Romeo Ene  —  Tuesday, 21 May 2024

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a reacționat după declarația făcută luni seara de Ioan Andone (64 de ani), fost campion cu „câinii” atât ca jucător, cât și ca antrenor, prezent la meciul de baraj cu Csikszereda, de pe Arena Națională, câștigat cu 2-0.

Ioan Andone se declara nemulțumit de ce se întâmplă la fosta lui echipă. A spus că și-ar dori un antrenor român la Dinamo și l-a nominalizat pe Claudiu Niculescu, prezent și el pe Arena Națională. Mai mult decât atât, Andone a precizat faptul că ar fi păstrat doar cinci jucători la Dinamo în cazul în care ar fi fost pe banca echipei.

Marți, Andrei Nicolescu a intrat în direct și a explicat faptul că declarația legendei dinamoviste i se pare exagerată. Administratorul special a vorbit și despre viitorul antrenorului Zeljko Kopic (46 de ani), cel care va continua în cazul în care va salva echipa de la retrogradare. Întrebat în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport, de moderatorul Radu Naum, editorialist GSP, despre situația lui Ricardo Grigore (25 de ani), Nicolescu a anunțat faptul că acesta va părăsi, cel mai probabil, echipa la finalul sezonului.

Ricardo Grigore, pe picior de plecare de la Dinamo: „Am discutat cu el”

Andrei Nicolescu, despre declarațiile lui Ioan Andone: „În momentul în care lucrurile nu merg există diferite păreri cum ar putea să meargă mai bine, mi se pare un pic exagerat să ne gândim că doar cinci jucători din actualul lot ar putea să rămână la Dinamo ca să facă performanță.”

despre Zeljko Kopic: „Are clauză automată de prelungire a contractului, e o clauză care, dacă se îndeplinesc anumite condiții, rămânerea în Superliga fie prin baraj, fie prin salvare directă, se prelungește automat. Intenția noastră este să continuăm, dar vom vedea în continuare.”

Despre Ricardo Grigore: „N-am discutat cu nimeni din cei cărora li se termină contractul, nu avem nimic sigur, ne-am fi dorit să ne salvăm matematic cu câteva etape înainte de final, iar discuțiile ar fi avut loc, e complicat să avem acum discuții cu această sabie deasupra capului (n.r. barajul cu Csikszereda).

Contează părerea staff-ului, a antrenorului, e important ce-și dorește el, am discutat cu el, își dorește o nouă provocare”, a adăugat Nicolescu.

Andrei Nicolescu a anunțat stadionul pe care va juca Dinamo în sezonul viitor

Conducătorul „câinilor” a făcut analiza sezonului și a transmis faptul că jucătorii legitimați în vară s-au adaptat foarte târziu la Dinamo, motiv pentru care echipa a fost aproape de retrogradarea directă. Întrebat despre stadionul pe care va juca Dinamo în sezonul viitor, Nicolescu a anunțat faptul că „Arcul de Triumf” va fi înlocuit de Arena Națională.

+9 Foto
Dinamo - Csikszereda / foto Cristi Preda (GSP)

Ne vom gândi să intrăm în play-off în sezonul viitor, acesta ar fi obiectivul. Cred că trebuie să aducem niște jucători în vară care să ne ajute imediat, vara trecută am adus niște jucători care s-au adaptat prea târziu pentru rigorile Superligii și prea târziu pentru momentul în care eram în Superliga, nu prea s-a potrivit cu planul nostru inițial, cine va veni va trebui să fie capabil să ridice nivelul.

Primele 10 etape Arena Națională nu este disponibilă, dar ne dorim să jucăm acolo”, a adăugat Nicolescu.

VIDEO. Dinamo - Csikszereda 2-0. Zeljko Kopic a dezvăluit ce le-a transmis jucătorilor la pauză + Ce spune despre dubla lui Politic

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.