Campioana Italiei a trecut oficial astăzi din proprietarea grupului chinez Suning sub controlul Oaktree, un grup de investiții de peste Ocean. Niciodată Inter și Milan nu au fost patronate în același timp de investitori americani. Grupul Seriei A e completat de Atalanta, Fiorentina, Genoa, Parma și Roma, la care s-ar putea adăuga Venezia, dacă va promova din play-off.
Este oficial. După 8 ani în care chinezii au guvernat destinul lui Inter, noua campioană a Italiei schimbă patronul. Grupul Suning, deținut de familia Zhang, a pierdut controlul asupra clubului din capitala Lombardiei, din cauza incapacității de a returna împrumutul de 375 de milioane de euro contractat în 2021 și a cărui scadență a fost marți.
Fondul american de investiții Oaktree, ce a așteptat plata datoriei, e începând de azi noul proprietar al nerazzurrilor, având 99,6% din pachetul de acțiuni (a preluat și cota de 31,05% de la LyonRock!).
Duce Venezia totalul cluburilor „americane" la 8?
Este o premieră în istoria fotbalului din Lombardia ca ambele echipe din Serie A, Milan și Inter, să aibă patroni americani. În total, s-a ajuns la șapte cluburi din elita Italiei intrate sub controlul unor afaceriști americani și cifra ar putea ajunge la 8 dacă, în urma play-off-ului din Serie B, va promova și Venezia.
În cazul în care luăm în calcul că Bologna e finanțată de un afacerist canadian, s-ar face nouă echipe cu proprietari din zona Americii de Nord. O ofensivă nemaipomenită în Serie A, ce rivalizează cu situația din Premier League (10):
Grupurile care dețin mai multe echipe în lume!
În ordine alfabetică, prima e Atalanta, preluată în 2022 de un grup condus de Stephen Pagliuca, care este și deținătorul francizei Boston Celtics în NBA și co-președintele finalistei din Europa League. Urmează Fiorentina, care și-a schimbat patronul în 2019, prin venirea lui Rocco Commisso, care și-a folosit experiența cu Cosmos New York.
Și fosta echipă a lui Radu Drăgușin, George Pușcaș și Denis Drăguș a intrat pe mâna bogaților din Statele Unite. După 18 ani de gestiune a lui Enrico Preziosi, Grifonul e deținut de 777 Partners, ce mai are controlul la Standard Liege (Belgia), Hertha Berlin (Germania), Red Star (Franța), Vasco da Gama (Brazilia) și Melbourne (Australia), iar la FC Sevilla e acționar minoritar.
Parma americană, a doua aventură în Serie A
Ceva mai recent s-a schimbat patronatul și la AC Milan, cu o tranzacție între americani: pe 31 august 2022, RedBird a achiziționat clubul rossonero pentru 1,2 miliarde de euro de la fondul Elliott. Compania lui Gerry Cardinale se ocupă și de Toulouse, în Ligue 1. „New-entry" în această categorie este Parma lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, care a câștigat autoritar Serie B.
Antreprenorul Kyle Krause a cumpărat clubul emilian în 2020 și a declarat că este pregătit pentru a-i menține pe „cruciați" pe prima scenă. Ultima, dar nu cea din urmă este AS Roma. Gruparea capitolină a trecut la începutul pandemiei de la James Pallotta la Friedkin Group. Dan Friedkin a devenit al 25-lea președinte al Romei, succedându-i compatriotului său, grupul achiziționând și francezii de la Cannes.
{{text}}