Echipa națională a României s-a calificat după o pauză de opt ani la un Euro, iar în mai puțin de lună va debuta oficial la Campionatul European din Germania. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a declarat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că Alexandru Mitriță și Louis Munteanu n-au nicio șansă să prindă lotul de 26.
Chiar dacă ne-am calificat de pe prima poziție la Euro și fără să pierdem niciun meci, Mihai Stoica are semne mari de întrebare în ceea ce privește abordarea selecționerului Edward Iordănescu la meciurile cu Ucraina, Belgia și Slovacia.
„Nu mergi acolo să-i ataci pe toți! Că n-o s-o înnebunești pe Ucraina sau pe Belgia. E foarte complicat. Edi trebuie să gândească cumva și defensiv. Mai mult defensiv decât ofensiv”, și-a început Mihai Stoica discursul la „Prietenii lui Ovidiu”.
Mihai Stoica: „Nu cred că Mitriță și Louis Munteanu vor fi în lotul pentru Euro”
„Mă uitam în timpul meciului decisiv pentru câștigarea titlului în Premier League, dintre City și Tottenham. De Bruyne titular, a intrat Doku care făcea diferența. Și mă gândeam... Trossard, Lukaku... Pe cei din Ucraina i-am văzut în ultimele două meciuri din preliminarii, în baraj, au fost subțiri. Poate faci un X, dar cu Belgia nu prea ai ce să faci. De la mijloc în sus e teribilă. Cu patru puncte suntem boieri și mergem mai departe”, a mai spus acesta.
Oficialul campioanei s-a referit apoi la numele vehiculate pentru o posibilă convocare pe lista de 26 de nume. Și-a declarat că „nu cred că Mitriță și Louis Munteanu vor fi în lotul pentru Euro”.
Mergând pe logica de până acum a selecționerului: „Pe bună dreptate trebuie să dea credit celor care au contribuit la calificare. Noi vorbim aici de pozițiile de număr nouă și de atacant lateral stânga”.
„Iartă-mă, care e dublura la Bancu?!”
„Avem așa deocamdată. Pușcaș cu gol decisiv la calificare. Alibec cu gol cu Elveția, care a însemnat locul întâi. Mihăilă cu goluri în Elveția. Coman, care nu prea poate (n.r. să lipsească), e cel mai bun jucător din campionatul intern. Golgheterul campionatului nu prea cred că poate lipsi. A avut și el aport și a marcat în preliminarii. Plus Drăguș”, a declarat oficialul campioanei.
Federația Română de Fotbal a informat public că Edi Iordănescu va anunța locul de 26 de jucători abia pe 7 iunie, chiar în ultima zi permisă de UEFA.
„Nu știu unde ar mai putea să fie făcut loc și pentru unii care n-au fost deloc în preliminari. Vor fi posturile dublate și trei jucători în plus. În condițiile în care, iartă-mă, care e dublura la Bancu?! Că trebuie să iei jucător care nu prea joacă fundaș stânga. Nici pe dreapta nu stăm bine. La fundașii centrali iar e o problemă”, a mai punctat Mihai Stoica.
Programul României la EURO 2024 este următorul:
- Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)
- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)
- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00)
{{text}}