Euro 2024

Ange Postecoglou a SEMNAT! „Luptă” contra unei echipe de 5 stele: Lampard, Fabregas, Shearer și Rooney!

Ange Postecoglou // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 22 mai 2024

ITV și BBC, cele două televiziuni care transmit meciurile de la EURO 2024 în Regatul Unit, au anunțat listele de experți pe care i-au angajat pentru a comenta meciurile de la turneul final din vară.

În Regatul Unit, ITV și BBC împart drepturile de televizare a partidelor de la Campionatul European. ITV va transmite meciul de deschidere, Germania - Scoția, BBC are drepturile pentru două dintre cele 3 meciuri ale Angliei în faza grupelor.

Ange Postecoglou a SEMNAT: va fi expert ITV pe perioada EURO 2024

Ambele televiziuni au angajat nume grele ca experți pe perioada EURO. În fiecare tabără regăsim un actual antrenor din Premier League, la BBC pe Thomas Frank, managerul lui Brentford, la ITV pe australianul Ange Postecoglou, managerul lui Radu Drăgușin la Tottenham.

Lista celor de la BBC este răsunătoare.

Pe lângă Thomas Frank, cea mai mare televiziune britanică i-a mai tocmit pe Wayne Rooney, Joe Hart, Alan Shearer, Frank Lampard, Cesc Fabregas, Micah Richards și Rio Ferdinand. TOȚI sunt foști jucători importanți la nivelul Premier League, legende ale unor cluburi uriașe din campionatul Angliei, precum Manchester United, Chelsea, Manchester City și Newcastle.

ITV dă replica prin Ian Wright, Roy Keane, Gary Neville, Karen Carney, Graeme Souness, Eni Aluko și Danny Röhl, pe lângă deja menționatul Ange Postecoglou. Și aici numărăm câțiva mari jucători de la Manchester United, Arsenal sau Liverpool, plus Danny Röhl, managerul lui Sheffield Wednesday, jurnalista Karen Carney și fosta jucătoare Eni Aluko.

ITV va transmite primul meci al Scoției, contra Germaniei, BBC pe celelalte două din grupă ale selecționatei lui Steve Clarke, cu Elveția și Ungaria.

BBC va avea prima opțiune pentru meciurile din „sferturi”, ITV va avea întâietate la alegerea partidelor de transmis din „optimi” și semifinale. Ultimul act, finala de pe 14 iulie, va fi transmis atât de BBC, cât și de ITV.

În ceea ce privește meciurile României, partidele cu Ucraina (17 iunie) și Slovacia (26 iunie) vor fi transmise de BBC, iar cea contra Belgiei (22 iunie) de ITV.

VIDEO. Mihai Stoica, cel mai experimentat conducător de club din România: „N-am așteptări la EURO!”

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.