Opinii   •   EDITORIAL

Steaua, club fără câini

Marius Mărgărit

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 23 mai 2024

Din când în când mai apare, așa, câte o știre care te lovește în moalele capului. Știam că Steaua o duce rău și la handbal, dar acum, după egalul din ultima etapă, cu Potaissa Turda (34-34), e clar.

„Militarii" sunt iar la retrogradare, se bat să supraviețuiască alături de CSM Vaslui (tot din Liga Zimbrilor), plus cele două din liga secundă, CSM Oradea și CSM Făgăraș, care trag la promovare.

În popor e o vorbă: „Prima dată e mai greu, după aia te obișnuiești". Handbalul stelist nu e la întâia "ispravă", a mai retrogradat o dată, în 2012. Știu, au mai căzut imperii, s-au ridicat sau nu, au apărut altele. Dar ce se întâmplă la Steaua, cel mai galonat club românesc, cel care trimite încă cei mai mulți olimpici la Paris, e de noaptea minții.

La handbal, lasă amintirile, zecile de titluri, cele două Cupe al Campionilor. Baschetul, o altă legendă, a retrogradat și el. A promovat imediat sezonul ăsta, dar e incredibil unde s-a ajuns. Cum adică să retrogradeze echipa de baschet a Stelei?! Nu vorbim despre cupe europene, finale sau alte alea, ci de minusculele nostre campionate interne.


La rugby, roș-albaștrii n-au mai câștigat nimic de ani buni, deși practic sunt doar 4 echipe care contează. Iar la volei, clubul din Ghencea se zbate în mediocritate, e pe acolo, la "și alții".

Doar cei de la polo mai țin steagul să nu se scufunde, unul zdrențuit, ciuruit de incompetențe, interimate și nepăsări într-un club fără câini, an de an tot mai părăsit.

La fotbal, ce să mai vorbim?, se toacă bani publici și speranțe în neant, fără nicio perspectivă. Au trecut doar trei ani, vor mai fi și alții. Pe o bijuterie de stadion, Steaua va juca tot fără sens în Liga a 2-a, pe orgolii și contracte babane date străinilor care vin, încasează și pleacă. Și cu tot mai puțini suporteri, sătui și ei de imobilismul unul club și al unui minister al apărării (ce ironic sună, nu-și poate apăra nici sportivii de penibil!), ambele blocate în confortul milioanelor de la buget. E bine, nu?!

La handbal a fost adus un antrenor francez, Stephane Palatin. S-a dus naibii, după numai 15 etape, în care echipa adunase doar 11 puncte. A rămas în locul lui secundul Ionuț Georgescu, iar manager a venit un sârb, Slobodan Neșkov.


De meserie impresar, el i-a găsit acolo și pe trei dintre jucătorii pe care îi reprezintă, Nemanja Grbovic, Krsto Miloșevic și Milan Popovic. Ce mai contează că era un conflict de interese?! A fost ascuns sub preș, din pix, după o funcție de consilier. Că la asta suntem buni, să eludăm, să fentăm, să găsim portițe în legi și regulamente. Bani să iasă!

Și au ieșit, nicio problemă. Vorbim despre un club care are an de an un buget de vreo 25 de milioane de euro, adică peste cel alocat, de exemplu, de ANS (în jur de 19-20 milioane euro) întregului Sport Românesc pentru 2024!!! E bine, nu?!

Specialiștii zic că Steaua n-o să retrogradeze, că are totuși o echipă mai tare decât celelalte trei colege de suferință. Dar chiar și așa, handbalul roș-albastru, care are un buget de 1,2 milioane euro pe an, e iar la limita ridicolului. Cine răspunde? Cine raportează? E incert, nu se știe, urmează să primim, sau nu, un comunicat. Până atunci, e bineee!!! Cum era, Servim Patria?! Sau ne servim din Patrie, că nu e deloc clar...

Eu am încercat să fac un proiect, la începutul sezonului. M-am oferit să ajut, dar ne-au întors spatele cei din club. M-am retras și i-am spus domnului comandant Bichir să găsească pe altcineva. Ar fi o rușine națională ca echipa de handbal a Stelei să mai retrogradeze încă o dată! Oricum, e jalnic unde s-a ajuns. E o inversare completă a valorilor. Probabil că o să trebuiască să sărim tot noi, cei vechi, să facem ceva.

Cristian Gațu, fost internațional

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.