Corvinul Huneadoara a primit licența UEFA și va participa în turul 1 din preliminariile Europa League în sezonul viitor.
Câștigătoarea Cupei României e echipă de Liga 2, astfel că a fost nevoie de o procedură specială pentru analiza dosarului depus la UEFA. În urma analizei, forul european a constatat că echipa hunedoreană îndeplinește condițiile pentru a participa în cupele europene.
Corvinul a primit licența UEFA
„Joi, 23 mai, UEFA a comunicat Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025.
Corvinul Hunedoara a obținut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin câștigarea ediției 2023-2024 a Cupei României Betano, după ce a învins-o în finala de la Sibiu pe Oțelul Galați, la lovituri de departajare”, a transmis FRF.ro.
Cine merge în cupele europene din România
CFR Cluj va merge direct în turul 2 din preliminariile Conference League, grație locului doi din Superliga. FCSB va participa în turul 1 preliminar din Champions League după ce a câștigat titlul, iar Corvinul, câștigătoarea Cupei, va participa în turul 1 din preliminariile Europa League.
A patra echipă care va juca în cupele europene se decide în urma unui baraj. Universitatea Craiova o va înfrunta pe U Cluj, duminică, pentru un loc în preliminariile Conference League. Câștigătoarea merge în primul tur din Conference.
Noi oricum voiam să aducem mai mulți jucători pentru că aveam un lot subţirel şi pentru Liga 2. Aveam nevoie de întăriri. Oricum aveam nevoie de 4-5 jucători. Dar cine le garantează locul de titular celor care vin?
- Florin Maxim, antrenor Corvinul
{{text}}