Larisa Iordache, în vârstă de 27 de ani și Cristian Chiriță vor spune „Da” în fața ofiterului de stare civilă, pe 8 iunie, iar fosta gimnastă a dat noi detalii despre eveniment. Aflată pe ultima sută de metri cu organizarea petrecerii pentru cununia civilă, sportiva a dezvăluit cum arată rochia.
Larisa Iordache și Cristian Chiriță trăiesc de mai mult timp o frumoasă poveste de dragoste. Pe 1 ianuarie anul acesta, fosta gimnastă a fost cerută în căsătorie de iubitul ei.
FOTO. Larisa Iordache se căsătorește civil cu Cristian Chiriță, pe 8 iunie
„E greu, dar nu imposibil! Suntem foarte organizați. Eu mai am 3 concursuri, următorul campionat național o să fie chiar la 2 zile distanță de cununia noastră. Ne descurcăm pentru că avem timpul organizat, iar cu pregătirile suntem aproape gata pentru cununia civilă. Cei de la localul unde o să aibă loc petrecerea după cununie ne-au ajutat foarte mult, mai ales pentru că au experiență.
Având foarte multe evenimente, ne-au oferit lucruri pe placul nostru! Nu a fost foarte greu să alegem meniul și aranjamentele. O să fie fain, o să ne distrăm! Ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de oamenii care o să fie alături de noi pentru că rar avem timp să ne întâlnim cu oameni dragi și atunci încercăm să profităm de acest lucru.”, a spus Larisa pentru Ego.
Larisa Iordache a dezvăluit cum va arata rochia de mireasă pe care o va purta la nuntă
Larisa Iordache a ales să poarte o rochie albă, scurtă, dintr-o dantelă fină.
„Nu știu cum se poartă, sinceră să fiu! Am ales o rochie albă, dintr-o dantelă simplă și delicată. Mi-am dorit să fie ceva scurt și diferit față de ce ai purta la o nuntă. La anul probabil că o să port o rochie de mireasă! Anul acesta am preferat ceva scurt, de vară, alb. O să se vadă, cumva, diferența că eu sunt cea pentru care au venit oamenii!
Am mai primit întrebări cu privire la dress code. Am zis că toată lumea să vină îmbrăcată lejer, să se distreze, să dansăm, să mâncăm bine și să ne aducem aminte peste ani că am fost la petrecerea Larisei și a lui Cristian! Chiar nu știu câți invitați avem. Este foarte greu! Am zis că vrem o cununie intimă și vrem ceva restrâns, dar ne-a fost foarte greu pentru că foarte mulți oameni și-au dorit să fie alături de noi!
Văzându-i că sunt dornici, am zis că nu putem să îi lăsăm, trebuie să punem mâna la muncă și să îi invităm și pe ei! Până la urmă, vrem să ne distrăm cu toți oamenii! Peste o săptămână o să fie ziua mea și putem să ne strângem atunci într-un cadru restrâns. Am urcat la un număr, cred că trecem peste 100, dar nu știu sigur!”, a mai dezvăluit Larisa.
{{text}}