Faptul că Alexandru Mitriță (29 de ani) nu a fost convocat în lotul României pentru EURO 2024 l-a scandalizat până și pe Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, rivala locală a echipei la care evoluează mijlocașul lateral.
Lotul preliminar schițat de Edi Iordănescu pentru Campionatul European din Germania cuprinde 28 de nume, cel puțin două dintre acestea urmând să iasă din schemă înainte de turneul final.
Printre cei 12 mijlocași aleși de Edi Iordănescu, 4 dintre ei fotbaliști de bandă, nu se numără și Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern, cu 32 de contribuții decisive în acest sezon: 16 goluri, 13 pase decisive, 3 penalty-uri scoase.
Adrian Mititelu, reacție dură după ce Alexandru Mitriță nu a prins lotul de EURO
Omiterea lui Mitriță l-a scandalizat până și pe Adrian Mititelu, patronul rivalei locale a Universității Craiova. Finanțatorul FCU Craiova nu a ratat ocazia de a strecura o înțepătură la adresa Universității.
„După 30 de ani, din nou o nedreptate!
În 1994, cu ocazia turneului final nord-american, Gică Craioveanu, jucătorul FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, golgheterul ROMÂNIEI în sezonul '93-'94, și un sportiv în mare formă la acel moment, era lăsat acasă de selecționerul de atunci, Anghel Iordănescu. Dl. Iordănescu a preferat, în dauna lui Gică, să-l includă în lotul pentru America pe mai puțin talentatul Marian Ivan.
După 30 de ani, cu IORDĂNESCU JR la timonă, un alt jucător oltean, Alexandru Mitriță, este ignorat nemeritat, deși se afla într-o formă foarte bună la echipa lui de club, chiar dacă această echipă nu este Știința, cum eronat are impresia Alex.
Mitriță este un fotbalist care în mod firesc ar fi trebuit să fie acolo, printre tricolori, dacă ar fi contat forma sportivă și calitățile tehnice evidente ale jucătorului.
Din păcate, cred că au primat fenomene și criterii ce țin de lucruri fără vreo legătură cu echitatea și meritul sportiv”, a scris Mititelu pe contul lui de Facebook.
Lotul preliminar al României pentru EURO 2024
- PORTARI: Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0)
- FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile Mogoș (CFR Cluj, 5/0), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 26/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2)
- MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian Șut (FCSB, 1/0), Darius Olaru (FCSB, 16/0), Constantin Grameni (Farul Constanța, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 22/7), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 19/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel Coman (FCSB, 13/1)
- ATACANȚI: Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 9/2), George Pușcaș (Bari | Italia, 41/11), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 1/0)
Extremele selecționate de Edi Iordănescu sunt Valentin Mihăilă și Florinel Coman în banda stângă, respectiv Ianis Hagi și Dennis Man în dreapta. Mitriță poate evolua atât ca extremă stânga, cât și în spatele vârfului.
{{text}}