Liga 1

Dinamo a renunțat la el, acum „rupe” plasele! Gol de la 60 de metri în ultimul meci

Cristi Delciu / Sursă foto: Facebok

Articol de Remus Dinu  —  vineri, 24 mai 2024

Dinamo renunța în primăvara anului trecut, pe când evolua în Liga 2, la Cristi Delciu, o extremă de perspectivă din propria pepinieră. Fotbalistul de 20 de ani nu a mai intrat în vederile lui Ovidiu Burcă, a fost trimis la echipa de „tineret”, iar din vară a mers sub formă de împrumut la CS Dinamo, formația din Liga 3.

Un an mai târziu, „Kiki” Delciu s-a transformat în principalul marcator al echipei Clubului Sportiv, atacantul fiind cel care a decis de unul singur turul „dublei” de promovare cu Dunărea Călărași, 3-1 în favoarea formației antrenate de tandemnul Bogdan Dobre - Gheorghe Mihali.

„Perlă” risipită de Dinamo? Cristi Delciu, gol de la 60 de metri pentru echipa Clubului Sportiv

Puștiul format la Academia Dinamo, grupa 2004, a înscris o „doppietta” în deplasarea de la Călărași, cel de-al doilea gol fiind unul de poveste. Delciu a înscris splendid, de la 60 de metri, după ce a recuperat o minge în propria jumătate și nu a stat pe gânduri când a văzut goalkeeper-ul advers mult ieșit. Vârful a marcat în minutele 42 și 63, cel de-al treilea gol fiind reușit de Andrei Zătreanu.

>

Cu cele două goluri de la Călărași, Delciu a ajuns la 19 reușite stagionale în tricoul celor de la CS Dinamo.

CS Dinamo, echipa care țintește promovarea în liga secundă, va disputa returul împotriva călărășenilor sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul Dinamo. Pentru a ajunge în Liga 2, „câinii” Internelor vor mai avea de trecut un hop, o dublă decisivă cu una dintre CS Popești Leordeni și CS Afumați.

Cristi Delciu a „rupt-o” cu Dinamo în urmă cu un an

În luna mai a anului trecut, Cristi Delciu și Bobea, un alt jucător de care Ovidiu Burcă se disponibilizase, au fost trimiși la echipa U20 a „câinilor”. Presa a scris la acel moment că cei doi nu s-au prezentat la echipă în ziua în care echipa antrenată de Ionel Augustin trebuia să plece în deplasarea de la Botoșani. Astfel, Dinamo U20 a avut doar 12 jucători pe foaie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.