Eram un copil când tata m-a luat cu el pe stradă, în centrul orașului, să vedem cum lumea sărbătorește victoria de la Mondialul american. Cu Columbia, și cu Argentina (mai ales), au fost momente cum nu s-au mai văzut în țara asta!
Habar n-aveam de internet, de social media, de smartphone-uri de toate mărimile. De mall-uri și haine de fițe. De vacanțe în resort-uri, de fructe de mare și de câte și mai câte.
România era plină de Dacii vechi, de gri, de drumuri proaste, de nesiguranță socială și bancară, se fura pe șest, și ziua, nu doar noaptea, mai ceva ca-n vremea fanarioților.
Dar parcă oamenii erau mai senini, trăiau clipa mai intens, cântau mai mult, râdeau mai zgomotos și ziua avea mai multe ore. Gică Hagi avea 29 de ani, Popescu - 27, Dumitrescu - 25, Răducioiu - 24. Ion Iliescu avea doar 64 de ani, ca fapt divers.
Am prins, fie alb-negru, fie color, și succesul acela important cu Danemarca, de ne-a dus la Coppa del Mondo. Și 2-0 cu URSS-ul, și 1-1 cu Maradona și Caniggia.
Și 5-1 cu Țara Galilor, ceva extraordinar!, ulterior au mai fost victoriile uriașe din Portugalia, apoi cu Anglia, și la Mondial, și la European, cei mai tineri au bifat și 1-0 cu Olanda la Constanța. Triumfuri ce au însemnat ceva și au deschis drum către măreție.
Nopțile albe ale tinereții
Dar nopțile albe din vara lui 1994 vor rămâne irepetabile. Pentru cei din generația mea, pentru cei de dinaintea mea, pentru cei de după mine, pentru cei care au povestit copiilor și chiar nepoților cum au sărbătorit golurile lui Hagi, Răducioiu, Dan Petrescu și Ilie Dumitrescu din America.
A fost vara tinereții... A noastră ca a noastră, dar mai ales a lor, a acestei generații minunate, care este iubită de toți românii. Că sunt steliști, dinamoviști, rapidiști, olteni, clujeni, "marinari" sau moldoveni. A fost generația noastră, a românilor!
Iar acum să-i vedem pentru o ultimă oară?! Este imposibil. Ei vor rămâne în memoria noastră, pentru totdeauna. Cu driblingurile, mingea ce nu se-nvârte în aer și dansul lui Hagi după goluri. Cu sângele rece al lui Răducioiu în fața porții adverse și cu limba scoasă celebrând reușita.
Cu lovitura liberă ireal executată de Ilie Dumitrescu. Cu reluarea măiastră la colțul scurt a lui Dan Petrescu. Cu jocul din apărare al lui Gică Popescu și al lui Belodedici.
Hagi care deschide orice ușă!
Cu ratările de la penalty-uri și cu greșelile pe care le vom diseca și peste o sută de ani, după dulce a venit și amarul că n-am ajuns să ne măsurăm cu Brazilia în semifinalele acelui Mondial al vieții noastre. Generația aceasta ne-a oferit ceva ce e doar al nostru: amintirea de aur a vieții noastre de microbist!
Iar cei ce n-au avut șansa de a-i vedea pe viu sau la televizor în acei ani de pomină, de acum trei decenii, au posibilitatea să-și bucure ochii și sufletul diseară, fie de la Arenă, fie din fața unor LCD-uri strălucitoare. Fiindcă legendele trăiesc printre noi.
Să înțeleagă și cei mai tineri de ce atunci când zici Hagi în orice colț al mapamondului, primești un zâmbet și o exclamare: „România!", când ți se deschide ușa. În era AI, Generația noastră de Aur este supraomul.
{{text}}