La conferința de presă de dinaintea meciului de retragerea al Generației de Aur, Gică Hagi a fost în centrul atenției. A vorbit despre licitația pentru tricouri, de vineri seară, și despre parcursul României la CM 1994.
Într-una dintre sălile hotelului Radisson, unde vineri seară a avut loc și dineul oficial, Gică Hagi, Dan Petrescu, Marius Lăcătuș, Ioan Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu au venit astăzi în fața jurnaliștilor pentru a vorbi despre marele eveniment din această seară.
Cei 5 idoli ai României au venit în echipamentul oficial, așa cum o făceau înainte de meciurile naționalei, și s-au ținut de glume.
„Regele” a fost în mare formă. A stârnit hazul cu unele replici în conferință, dar a abordat și un ton mai serios, când și-a amintit de sfertul de coșmar cu Suedia.
VIDEO. Gică Hagi crede că tricoul lui putea fi vândut la licitație cu o sumă mai mare: „Se putea mai bine”
La licitația de vineri, tricoul lui Gică Hagi s-a vândut cu o sumă-record: 30.000 de euro. Banii au fost achitați de către Veronica Schmidt, soția celui care controlează grupul Automobile Bavaria, unul dintre sponsorii Farului. Însă Hagi e de părere că suma putea fi mai mare.
Întrebat dacă e mulțumit de sumă, Hagi a spus că: „Să fiu sincer? În timpurile în care suntem, nu . Se putea și mai bine. Respect pentru domnul Schimdt, care a luat tricoul. Nu e o sumă mică, dar e clar că se putea și mai bine. Pentru copii, nu pentru mine. Pentru ei... Dar totul a meritat.
Eu am plecat cu mai multe tricouri. Ce fac cu ele? Le pun la muzeu”, a spus Hagi.
VIDEO. Întrebarea care l-a întristat un pic pe Hagi
Apoi, „Regele” a fost întrebat dacă regretă că Generația de Aur nu a ajuns la mai departe de „sferturi” la Mondial din ’94.
„Mă așteptam să nu existe această întrebare, pentru că lucrurile trebuiau să fie doar pozitive. Măcar azi.
La Mondial, am lăsat loc pentru alții. Am fost aproape de a ajunge acolo sus. Am crezut cu toții și eram convinși că puteam juca toate meciurile la Mondial. Dar această generație a făcut performanțe foarte mari. Pentru fotbalul românesc e ceva extraordinar. N-a fost să fie în acel sfert de final...
Dar am lăsat loc de bună ziua, să aibă loc și cei tineri. Cei de la Steaua, care au luat Liga Campionilor... Ce mai putem face acum? România, cu un proiect foarte bun, poate ajunge într-o semifinală. Ăsta trebuie să fie obiectivul. Vrem să vină copii și să ducă la un nivel mai bun ce am realizat noi”, a spus Hagi.
„Regele” a completat: „Ce avea această generație: avea talent, dar și ceva special. E vorba de ce face diferența. E vorba despre cel care se trezește mai devreme, cel care are motivație și ambiție. Fiecare dintre noi voia să fie cel mai bun. Era mereu o întrecere între noi. Și de aceea am făcut performanțe foarte mari. Motivația și ambiția fac diferența”.
Întrebat despre absențele lui Marius Lăcătuș și Ioan Ovidiu Sabău de la Mondial, Hagi a răspuns categoric: „Vezi, asta e una din cauze. S-a descoperit ceva. Dacă erau ei, cu siguranță eram în semifinale. Poate și în finală. Când am ajuns în America eram convinși că putem fi cei mai buni. Ne simțeam bine și puternici. Știam că nicio echipă nu e mai bună, că ne putem bate de la egal la egal cu fiecare”.
{{text}}