Farul Constanța s-a impus în fața celor de la FCSB cu 1-0 și a câștigat Liga de Tineret în ediția 2023/2024.
În urma victoriei de duminică, 26 mai, Farul va reprezenta România în UEFA Youth League. Evenimentul a avut loc pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște. În finala mică, CSU Craiova a învins-o pe U Cluj, scor 2-0.
Luca Băsceanu, căpitanul Farului, a fost eroul echipei. A marcat în minutul 87 singurul gol al meciului, făcându-și echipa campioană.
VIDEO. Farul o învinge pe FCSB și va reprezenta România în Youth League
Bucuria a fost fără margini pentru echipa de la malul mării. După festivitatea de premiere de pe gazon, petrecerea s-a mutat în vestiar.
Până în acest moment, constănțenii au mai reprezentat România în Youth League de 5 ori. AFK Csikszereda, FCSB și Dinamo au participat și ele în două ediții.
Cei de la Farul au jucat și în finala Cupei de Tineret, unde au fost învinși de U Cluj cu scorul de 1-2. Același Luca Blăsceanu marca singurul gol al „marinarilor” și în acea partidă.
Echipele de la FCSB - Farul 0-1:
FCSB: 12. Alexandru Maxim – 2. David Alexe – cpt., 26. Alessio Andrei 96. Matei Manolache, 3. Ricardo Păduraru – 80. Mario Petre – 90. David Popa, 17. Mario Preda, 24. Ștefan Bulimar, 15. Mihai Toma – 9. Iancu Vencu
Antrenor: Ștefan Marius
Rezerve: 99. Adrian Mușat – 14. Luca Baban, 11. Albert Jarcă, 77. Marius Miruță, 20. Denis Colibășanu, 33. Dennis Ciocîrlan, 29. Matyas Laszlo, 18. Robert Necșulescu
Farul Constanța: 1. Rafael Munteanu – 2. Ionuț Cercel, 5. David Dumitra, 15. Gabriel Dănuleasa, 13. Ianis Croitoru – 8. Luca Banu, 6. Dan Sîrbu, 11. Dan Nechifor – 10. Luca Băsceanu – cpt., 9. Iustin Doicaru, 7. Alexandru Stoian
Antrenor: Stere Banoti
Rezerve: 12. Vlad Rafaila – 22. Rareș Munteanu, 21. Marius Codreanu, 14. Ramon Giurgiu, 16. Darius Grosu, 18. Bogdan Popovici, 17. David Păcuraru, 19. Eric Somandru, 20. Alin Cocoș
{{text}}