Aleix Garcia (26 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo, actualmente unul dintre „arhitecții” revelației Girona, este aproape să semneze cu Leverkusen, echipă ce a reușit eventul în Germania, fiind și neînvinsă pe plan intern.
Garcia s-ar fi înțeles deja cu „farmaciștii”, singurul impediment în realizarea mutării fiind doar înțelegerea dintre cele două cluburi.
Din „Ștefan cel Mare” pe BayArena
Aleix a făcut primii pași în fotbalul mare la Villarreal, fiind apoi remarcat rapid de Manchester City. Nu s-a impus în mașinăria lui Pep Guardiola, fiind mai mult împrumutat, la Girona și Mouscron. Apoi, odată cu venirea investitorilor iberici la Dinamo, acesta a făcut parte din campania de mercato masivă din acea vară, orientată mai mult către jucători din Spania.
Pentru „câini”, a evoluat în șapte partide, nereușind vreun gol, părăsind rapid corabia în momentul în care a ieșit la iveală că proiectul nu era ceea ce s-ar fi presupus. A jucat apoi pentru Eibar, apoi a urmat transferul la Girona. Catalanii vor termina pe ultima treaptă a podiumului sezonul de La Liga, Aleix fiind unul dintre cei mai importanți componenți, impresionând de multe ori prin jocul lui din axul median.
Titular incontestabil, acesta a reușit trei goluri și șase pase decisive de-a lungul campionatului.
Un jurnalist Sky Sports Germania, recunoscut pentru exclusivitățile din Bundesliga, a anunțat că există deja un acord verbal între jucător și Bayer, acestuia fiindu-i pregătit un contract de lungă durată. Suma de transfer vehiculată ar fi între 15 și 20 milioane euro. Conform transfermarkt, cota de piață a acestuia este de 25 milioane.
Se află și pe lista Barcelonei
Cotidianul AS a publicat o listă cu 5 jucători vizați de managerul Barcelonei, Deco, pentru a fi transferați la vară. Printre ei se află și ex-dinamovistul Aleix Garcia, de la Girona.
După cum relatează ziarul spaniol AS, directorul sportiv Deco (46 de ani) a întocmit o listă de preferințe pe care se află nu mai puțin de cinci fotbaliști. Este vorba despre un trio din Premier League, o vedetă a lui Napoli și fostul mijlocaș al lui Dinamo, Aleix Garcia, acum la Girona.
{{text}}