Liga 1

Eroul Craiovei, copleșit de emoții după partidă: „A fost atât de mare adrenalina! Nu îmi aduc aminte nimic din partidă”

+66 Foto
Laurențiu Popescu, îmbrățișat de colegi după fluierul final al partidei

Articol de Cezar Titor  —  duminică, 26 mai 2024

Laurențiu Popescu a fost eroul oltenilor în barajul de Conference League, având mai multe intervenții decisive, inclusiv la loviturile de departajare, fiind aclamat de întregul stadion la finele confruntării.

Universitatea Craiova s-a impus la loviturile de departajare în fața celor de la U Cluj. Timp de 120 minute, scorul a fost 1-1, apoi oltenii s-au pus cu 5-4 la loviturile de la 11 metri. Cu această victorie, oltenii sunt ultima echipă din Superligă ce își asigură biletele către preliminariile Conference League.

Partida a fost specială. Partida a fost dinamitată în prelungirile prelungirilor cu două lovituri de la 11 metri, ambele transformate de Lyes Houri, respectiv Dan Nistor, veteranul „șepcilor roșii”.

„După un meci foarte greu, intens, mă bucur că am reușit să câștigăm. Dacă mă crezi, a fost atât de mare adrenalina, încât nu îmi mai amintesc nimic. Îl știam bine pe Dan Nistor, am fost și colegi. Mă bucur că a tras în stânga.

La primul, mi-a părut rău că nu am așteptat mai mult. Ne gândim doar la vacanță acum. Ne propunem campionatul, acesta este mereu obiectivul Universității”, a spus Laurențiu Popescu

GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din Universitatea Craiova - U Cluj

+66 Foto
CSU Craiova - U Cluj, baraj pentru Conference League / foto: Raed Krishan

Ce luptă pentru ultimul loc european!

Partida de pe „Oblemenco” a fost una animată, cele două formații fiind dezinvolte, semn că nu au clacat în fața mizei extrem de importante: un ultim tichet pentru preliminariile Conference League.

De-a lungul celor 90 minute, ambele formații au irosit mai multe șanse importante, împărțindu-și perioadele de autoritate la firul ierbii. De notat bara lui Koljic din minutul 58, tripla-ocazie a „studenților” de două minute mai târziu, uluitoarea ratare a novicelui Bană din minutul 80, dar și încercarea de lob a lui Valentin Gheorghe, scăpat singur cu Laurențiu Popescu, goalkeeper-ul oltenilor.

Finalul prelungirilor a fost de-a dreptul uluitor. Mai întâi, Vali Gheorghe a comis henț în careu, iar francezul Lyes Houri a transformat sigur. Apoi, Markovic l-a faultat în careu pe Mitrea, iar centralul Marcel Bârsan a arătat din nou punctul cu var. Dan Nistor a transformat impecabil lovitura de la 11 metri în minutul 120+10, trimițând partida la loteria penalty-urilor.

La loviturile de departajare, Nistor nu s-a dovedit la fel de inspirat și a ratat șansa decisivă de a își trimite echipa în preliminariile Conference League. Apoi, Zajkov a înscris, iar tânărul Ilie a consemnat soarta celor de la U. În prealabil, au executat impecabil Koljc, Anzor, Crețu și Houri pentru olteni, în timp ce Bic, Mitrea, Chipciu și Thalisson au înscris pentru ardeleni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.