Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS 2024

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Ana Bogdan în acțiune pe zgură FOTO Imago Images

Articol de Roxana Fleşeru   —  luni, 27 mai 2024

Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, depășind pentru a patra oară în carieră primul tur la Roland Garros. Ea i se alătură în această fază Irinei Begu.

Ana Bogdan a avut mult de așteptat pentru a intra pe teren la a șaptea ediție de Roland Garros din activitatea sa profesionistă.

Din cauza ploii, programul zilei de luni s-a prelungit, iar meciul româncei cu Elsa Jacquemot, beneficiara unui wild card, a fost mutat de pe Terenul 13 pe Terenul 7 din complexul de la Porte d'Auteuil.

La 20:45, ora locală, cele două jucătoare au intrat pe zgură. Fără a avea în istoric vreo altă confruntare, Ana Bogdan a început agresivă, fără minute de tatonare, ea distanțându-se rapid pe tabela de scor.


Românca i-a fost superioară la toate capitolele jucătoarei din Franța și s-a impus cu 6-1 în primul set, după 32 de minute. În statistica primului set, Ana a avut 12 lovituri direct câștigătoare, în timp ce adversara sa doar cinci.

Ana Bogdan, mai multe probleme în setul al doilea

Românca a condus cu 3-1 în setul al doilea, dar după unsprezece game-uri, Elsa a reușit să facă break-ul, schimbând tactica de joc. A încercat să scurteze punctele, nu s-a mai luat la trântă de pe linia de fund cu Ana și așa a reușit să facă 3-2, spre încântarea fanilor francezi.

Lupta a devenit din ce în ce mai pasionantă, una pe care românca a tranșat-o la 4-3 într-un game în care a reușit câteva retururi destabilizatoare. Bogdan a făcut 5-3 și a servit pentru a închide partida. A făcut-o fără emoții și a terminat cu un rever în lung de linie la capătul a șaptezeci de minute.


În turul al doilea, românca o va întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova (32 de ani, 22 WTA), finalista din 2021, în fața căreia nu are nicio victorie în cele trei partide disputate anterior, ultima chiar în acest an, la Adelaide.

Ana Bogdan a depășit această fază la Paris doar o singură dată în carieră, la ediția din 2021.

După două zile de meciuri din turul întâi, două românce au trecut în turul al doilea, Irina Begu și Ana Bogdan. Jaqueline Cristian a fost învinsă duminică.

Ultima reprezentantă a României va intra marți în primul tur, Sorana Cîrstea urmând să o întâlnească pe Anna Blinkova de la ora 12:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.