GSP special   •   Publicitate   •   Advertorial

Anvelopele premium sunt un mit sau nu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 28 mai 2024

Deseori veți întâlni situația în care o anvelopă are un preț mai mare decât o alta de aceleași dimensiuni fabricată de către un producător diferit și vă puteți întreba dacă se justifică diferența de preț.

La fel ca în multe alte domenii, iar sectorul auto este cel mai elocvent, două produse similare pot avea prețuri total diferite deși, în aparență, oferă același lucru. În cazul anvelopelor, existența unor etichete de conformitate care atestă clasa de aderență pe carosabil ud, nivelul de zgomot și indicele de consum de carburant pot oferi o idee cât de cât mai apropiată referitoare la performanțele produsului. Astfel, există probabilitatea să întâlniți pneuri cu aceiași indici și, totuși, diferențele de preț să fie consistente. Puteți, prin urmare, să vă întrebați dacă merită acea diferență.

Dincolo de politicile de marketing care pot să dea senzația că un produs este premium și, prin urmare, de o calitate superioară, există totuși și un sâmbure de adevăr. Pe câtă vreme unele mărci au o istorie de peste un secol, altele abia s-au înființat cu câțiva zeci de ani în urmă. Mărcile premium, cu tradiție, au investit foarte mult în cercetare și dezvoltare, astfel încât la ora actuală pot oferi utilizatorilor produse de o calitate remarcabilă. Această calitate nu poate fi estimată strict după cei trei indici afișați pe eticheta de conformitate. Mai există alte caracteristici precum anduranța, rezistența la șocuri, gradul de elasticitate pe un palier mai mare de temperaturi și rezistența la înțepături.

Găsirea unor rețete foarte bune de materiale care să compună un pneu necesită timp. În afară de cauciuc și alți compuși chimici, mai sunt necesare armături metalice care să confere anvelopei stabilitate și siguranță în exploatare. Pe lângă toate acestea, mai sunt cercetări legate de profilul anvelopei. Astfel, dacă există un material foarte bun dar profilul abia reușește să elimine apa prin canalizații, riscurile de acvaplanare sunt crescute. Atât desenul cât și compoziția materialului din care sunt construite anvelopele necesită foarte multă cercetare. Abia ulterior se poate face un calcul estimativ de preț.


Totodată, există producători premium de anvelope de vară, iarnă și all season care au în portofoliu mărci mai puțin cunoscute pe piață și pe care le promovează la prețuri mai reduse. Acestea oferă anvelope de o calitate foarte bună dar nu sunt la același nivel cu cele oferite de companiile-mamă. Prin urmare, nici prețul nu este la același nivel. Acestea sunt construite din materiale care au fost utilizate cu doar câțiva ani în urmă pe pneuri premium dar între timp au fost dezvoltate altele care sunt mai performante. Prin urmare, costurile de amortizare a cercetării sunt parțial sau integral amortizate, ceea ce-i permit sub-brandului mărcii mamă să vândă la un preț mai scăzut. Deseori, aceste anvelope sunt catalogate ca fiind mid-range, sau medium. Ele reprezintă un echilibru între performanță și preț de achiziție.

Pe un al treilea palier de prețuri întâlnim produse care au fost dezvoltate să aibă un preț de vânzare cât mai scăzut. Acestea deseori veți putea observa că nu au niciun indice de A pe eticheta de performanță și, de asemenea, nici nu au rezultate strălucite în testele comparative între anvelope (dacă au participat la vreunul). Pot fi utilizate, sunt omologate și au toate calitățile minim necesare de a fi montate pe autovehicule, dar nu vor performa la fel de bine precum cele mid-range sau premium. De asemenea, deseori, producătorii vor face un compromis între anduranța pneului și aderența sau nivelul de zgomot. Prin urmare, faptul că o anvelopă este nouă nu garantează automat și faptul că va rezista câteva zeci de mii de kilometri de exploatare normală.

Este recomandabil ca atunci când alegeți un pneu să nu vă orientați în primul rând după valoarea de achiziție. Această componentă ar putea fi înșelătoare. Dacă acea anvelopă se uzează rapid sau nu are o rezistență suficientă a armăturilor interioare, este foarte posibil să vă treziți că în mai puțin de un sezon, sau la prima groapă, va trebui să o aruncați. Dincolo de impactul economic, mai există și riscurile de siguranță rutieră. Iar atunci când vine vorba despre anvelope, principalul criteriu de selecție ar trebui să fie cel de siguranță, nu cel economic. Prin urmare, o anvelopă premium deseori își merită banii. Iar dacă acel produs este prea scump, probabil ar fi de preferat să vă orientați după o altă marcă deținută tot de un concern mare producător de pneuri. Cât despre mărcile cele mai ieftine, probabil ar fi bine să vă gândiți că au fost făcute niște compromisuri pentru a ajunge la acele sume.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.