Handbal

Imagini de neînțeles la sosirea lui Dinamo! » Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată + decorații de la ministrul de Interne

+49 Foto
Imagini de neînțeles la sosirea lui Dinamo! » Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marţi, 28 mai 2024

Echipa de handbal masculin,Dinamo București n-a câștigat niciun meci la Final Four din Hamburg și-a terminat pe ultima poziție. Asta nu i-a încurcat pe reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne să bifeze la capitolul imagine!

I-au așteptat pe jucători cu garda de onoare pe Aeroportul Internațional „Henri Coadă”, au fost escortați ca șefii de stat, traficul fiind blocat pe traseul până în Ștefan cel Mare, iar astăzi, Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a mai organizat un eveniment de campanie electorală în sediul ministerului.

Dinamo s-a întors fără nicio victorie de la Hamburg. Sâmbătă, în semifinalele de la Final 4, „dulăii” au cedat în faţa echipei SG Flensburg-Handewitt, scor 32-38, iar în finala mică au pierdut la limită în fața formaţiei germane Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31. Flensburg-Handewitt s-a impus în marea finală a Final 4.

Nici Simona Halep n-a avut gardă de onoare!


Sportivii dinamoviști s-au întors luni seară în România și au aterizat pe Aeroportul Internațional „Henri Coadă”. Însă n-au făcut-o ca precum pasagerii obișnuiți, au fost primiți pe covorul roșu, dar și cu gardă de onoare la Salonul Prezidențial!

+49 Foto
Imagini de neînțeles la sosirea lui Dinamo! » Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată

Niciodată în ultimele două decenii nu s-a întâmplat ca niște sportivi să fie primiți la sosirea în țară cu gardă de onoare!

Nici măcar când Simona Halep s-a întors acasă cu titlul suprem de la Roland Garros sau Wimbledon. Nici atunci când Anamaria Brânză, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor sau Alin Moldoveanu au adus României aurul olimpic.


Antemergătoare BMW și circulație blocată în București

Momentele nemaivăzute au continuat, de această dată în fața Salonului Prezidențial. Autocarul „dulăilor” a fost flancat de o mașină de poliție cu girofarele aprinse, în misiune, dar și de două motociclete, deschizătoare de drum. Toate din flota Ministerului Afacerilor Interne.

Delegația a pornit însoțită de echipele poliției din Otopeni pe traseul Casa Presei Libere - Arcul de Triumf - Piața Victoriei - Ștefan cel Mare. Pe tot traseul, două mașini ale Jandarmeriei Române! Ziua s-a terminat, dar nu și activitățile în plină campanie electorală.

+49 Foto
Imagini de neînțeles la sosirea lui Dinamo! » Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată

Potrivit legii, doar președintele, premierul, președintele Senatului și cel al Camerei Deputatilor sau omologii lor străini, miniștri aflați în situații de urgență și foștii președinți au dreptul să fie însosiți de echipaje ale Poliției Rutiere.

Decorați de Predoiu în plină campanie electorală

Astăzi, întreaga delegație a echipei de handbal a primit emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru câstigarea campionatului, a Supercupei României, a Cupei României, precum şi pentru calificarea în premieră la turneul Final Four.

În prezența ministrului Cătălin Predoiu, dar și a lui Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, „dulăii” au participat la un eveniment special în interiorul Ministerului. Întâi s-a intonat imnul României, apoi Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, Mihai Covaliu, președintele COSR, și ministrul Predoiu au ținut discursuri.

Felicitări, nu pentru performanţă, ci pentru cum aţi tratat această participare, aţi reprezentat România la cel mai înalt nivel. Xavi Pascual a reuşit să reînvie spiritul Dinamo şi să coaguleze familia Dinamo

Mihai Covaliu, președinte COSR

Predoiu a citit de pe foi citate din Kipling și Pierre de Coubertin

Discursul ministrului a fost cel mai lung, șapte minute, citit de pe foi. „Un mare scriitor, Kipling, spunea cândva că Triumful și Dezastrul sunt doi impostori față de care, dacă poți, trebuie să te porți la fel. Și să continui lupta, adăuga Pierre de Coubertin”, a citit Predoiu.

Apoi a trecut la treburile punctuale precizând că „am ordonat recent elaborarea unui plan de dezvoltare pe cinci ani a CS Dinamo București” și „MAI se va angaja în construcția progresivă a unui mare club multidisciplinar, care să fie simultan nu numai un centru sportiv, ci și un centru de educație a caracterelor, pentru că sportul educă în cel mai înalt grad caracterele”.

+49 Foto
Imagini de neînțeles la sosirea lui Dinamo! » Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată

Aflat în plină campanie electorală, politicianul PNL a apelat la mesaje demne de anii din dictatura Nicolae Ceaușescu:

„O mare națiune se clădește pe caractere puternice, înainte de orice. De aceea, consider că ceea ce faceți dvs., prin exemplul dat, este important la scară socială, este mult mai important decât palmaresul sportiv în sine. Într-un club multidisciplinar puternic, într-o astfel de vatră sportivă se vor căli talentele pentru mari performanțe”.

Dar pentru aceasta nu sunt suficiente doar vorbele, ci și sprijinul concret din partea MAI. Este nevoie de bani, logistică, legislație, sprijin instituțional. Ministerul are obligația morală, față de tradiția clubului și față de viitorul acestuia, să se implice. Cât timp mă voi afla la comandă, vă asigur de acest sprijin!

Cătălin Predoiu, ministru de Interne

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.