Fostul director executiv al lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, a anunțat că acordul cu Vincent Kompany e ca și parafat și că oficializarea lui va fi făcută în scurt timp.
De acum nu mai este nicio îndoială. Vincent Kompany va fi noul antrenor al lui Bayern Munchen. Acordul dintre tehnicianul belgian și multipla campioană a Germaniei, anunțat de câteva zile în presă, a fost confirmat în cursul zilei de marți și de fostul director executiv al clubului, Karl-Heinz Rummenigge, acum membru în cadrul Consiliului de Supraveghere.
Karl-Heinz Rummenigge: „El va fi noul antrenor principal”
„Directorul sportiv Max Eberl s-a decis pentru Vincent Kompany. El va fi noul antrenor principal. Suntem în proces de finalizare a ultimelor detalii și apoi va fi oficial”, a dezvăluit fostul internațional german, prezent la gala Globe Soccer Award din Sardinia (Italia).
Datele esențiale ale acordului dintre Bayern și tehnicianul belgian se cunosc deja. El va semna un contract pe trei sezoane, până-n 2027, iar bavarezii îi vor plăti lui Burnley, cu care acesta avea contract până-n 2028, o sumă de transfer cifrată la 10,2 milioane de euro plus bonusuri.
Bild susține că Vincent Kompany nu va fi o soluție temporară
Clar este, potrivit tabloidului Bild, și faptul că Vincent Kompany nu va fi o soluție temporară, de un an, în așteptarea lui Xabi Alonso sau a lui Jurgen Klopp.
Această speculație a apărut în contextul în care, până acum, multipla campioană a Germaniei a fost refuzată de 6 antrenori: Xabi Alonso, Julian Nagelsmann, Ralf Rangnick, Oliver Glasner, Thomas Tuchel, căruia i se propusese la un moment dat să continue, și Roger Schmidt.
Kompany le-a mai pregătit pe RSC Anderlecht, între 2019 și 2022, și pe Burnley, cu care a promovat în Premier League vara trecută, dar n-a rezistat decât un sezon.
Am o foarte bună părere despre munca lui Vinny, despre personalitatea lui, despre cunoștințele sale despre joc, despre modul cum tratează relația cu presa. Bayern face o bună alegere, retrogradarea lui cu Burnley n-are nicio importanță. Eu îl văd într-o bună zi pe banca lui Manchester City
Pep Guardiola, manager Manchester City, despre Vincent Kompany
{{text}}