Cantonat oficial de la începutul acestei săptămâni, la Mogoșoaia, lotul echipei naționale de fotbal a Românei devine tot mai numeros pe zi ce trece.
Miercuri, antrenorul Edward Iordănescu și staff-ul său au avut la dispoziție 19 dintre cei 28 de jucători convocați pentru ultimele două teste înainte de Euro 2024, cele cu Bulgaria (4 iunie) și cu Liechtenstein (7 iunie), ambele programate să se dispute pe stadionul "Steaua".
Drăgușin, Răzvan Marin, Moldovan și Rațiu ajung ultimii
Echipa va fi completă vineri, când vor ajunge la Mogoșoaia și ultimii 4 dintre internaționali, cei care au încheiat cel mai recent campionatele interne. Este vorba despre Radu Drăgușin (Tottenham), Răzvan Marin (Empoli), Horațiu Moldovan (Atletico) și Andrei Rațiu (Rayo).
Doar Radu Drăgușin a încheiat ceva mai repede, pe 19 mai, el fiind integralist pentru a 4-a oară în acest sezon, în partida câștigată în deplasare cu Sheffield United (3-0). Ceilalți au jucat în weekendul trecut.
Răzvan Marin a luptat până în ultima etapă să evite retrogradarea, fiind integralist în victoria cu AS Roma (2-1). În succesul echipei sale cu Real Sociedad, portarul Horațiu Moldovan iar a fost doar rezervă, ca de fiecare dată de când s-a transferat la Atletico Madrid,
Iar Andrei Rațiu, care a avut și el emoții până în etapa de final, a bifat toate minutele în disputa cu Athletic Bilbao, pierdută de Rayo Vallecano cu 0-1.
Sorescu și Burcă se antrenează separat de lot
Dintre jucătorii prezenți la Mogoșoaia, numai doi se pregătesc separat, Dejan Sorescu și Andrei Burcă. Primul n-a evoluat în două dintre ultimele 3 partide de campionat pentru Gaziantep, acuzând probleme musculare. Celălalt nu a mai jucat din 27 aprilie pentru Al-Okhdood, din cauza unei rupturi musculare.
Burcă s-a tratat la o clinică la Riad, după care a continuat recuperarea în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Deocamdată, ei se pregătesc separat de colegi, dar deja o fac într-un ritm destul de ridicat. Sorescu are șanse să se refacă chiar și pentru partida cu bulgarii, dar în cazul lui Burcă, cel mai probabil acesta va fi menajat. E posibil să intre însă în ultimul amical, cel cu Liechtenstein.
{{text}}