Fotbal   •   Liga 2   •   Probleme

Echipă de tradiție aflată în impas: „Mai avem doar 6 seniori!”

Foto: GSP.ro

Articol de Emanoil Ursache   —  miercuri, 29 mai 2024

Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, a dezvăluit că alb-violeții au, în momentul de față, doar 6 jucători seniori sub contract și, în rest, se bazează pe juniori.

Cu toate acestea, oficialul „vulturilor” a precizat că echipa își va întări lotul prin aducerea unor fotbaliști liberi de contract în scopul a încerca promovarea în Superligă încă din sezonul viitor, cel târziu peste două stagiuni.

Dani Coman, încrezător că FC Argeș va ieși din impas

„Avem doar 6 jucători seniori sub contract și restul sunt copii. Nu e problemă, e de muncă. Sperăm să readucem zâmbetul pe chipul suporterilor. Am un prieten foarte bun, șef de facțiune a suporterilor, care mă tot bate la cap că vrea să aducem echipa în primă ligă.


Noi trebuie să reglăm totul pe parte de infrastructură. Am avut și sprijinul domnului primar. Ne-a oferit o bază la 10 minute de Pitești care arată superb. Noi trebuie să începem să muncim.

Vom aduce doar jucători liber de contract, nu avem doar buget să facem transferuri pe bani”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport Special.

A ales FC Argeș cu sufletul în locul CFR-ului

El a explicat că a ales să vină la FC Argeș, în loc să dea curs interesului celor de la CFR Cluj, deoarece și-a dorit să ajute la revenirea în Superligă a echipei la care s-a format ca fotbalist.


„Am ales FC Argeș în loc de CFR Cluj pentru că este echipa la care m-am format ca fotbalist. Este un moment greu, iar eu mi-am dorit să pun umărul pentru revenirea acestui club.

Va fi o luptă infinit mai grea decât anul acesta. Sunt convins că va fi o Liga 2 foarte grea. Eu am încredere că ne vom face o echipă foarte bună, vom avea liniște și sunt sigur că într-un timp foarte scurt FC Argeș se va întoarce acolo unde își doresc suporterii”, a adăugat Coman.

Obiectivul pentru FC Argeș

Ulterior, fostul portar a anunțat că „vulturii” au ca obiectiv promovarea peste doi ani, însă vor forța revenirea în Superligă încă din stagiunea viitoare.

„Mult mai important este să formăm o echipă care se menține la nivelul primul ligii. Contractul meu este pe doi ani și se va prelungi dacă reușim promovarea.

Obiectivul este să promovăm peste doi ani, dar noi ne dorim să promovăm din primul an (n.r.- de la venirea sa la FC Argeș)”, a completat Dani Coman.

VIDEO EURO GSP » Narcis Drejan îi imită pe Dică și pe Gigi Becali

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.