Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a susținut o conferință de presă la final de sezon și a anunțat planurile pentru stagiunea următoare.
Antrenorul croat vrea, în primul rând, să folosească mai mulți tineri din lot. A dat și câteva exemple: pe Ahmed Bani și frații Irimia, David și Alexandru. A explicat de ce aceștia au jucat puțin pe finalul sezonului și a declarat că vrea să o ducă pe Dinamo la nivelul următor.
Zeljko Kopic: „Vreau să îmbunătățesc un aspect în viitor”
„Vreau să îmbunătățesc un aspect în viitor: să le dau mai multe minute tinerilor. Am încercat să folosesc jucători cu experiență. Amzăr și Bordușanu au prins minute, dar mai avem un Bani care a fost folosit puțin, frații Irimia nu prea au jucat. Dinamo are nevoie de jucători tineri, dar am crezut că în acele moment aveam nevoie de oameni cu experiență pentru că era o mare presiune.
Vom începe pe 10 pregătirea pentru noul sezon. Vom face analize, veți afla mai multe de la noi despre jucătorii care pleacă, despre cei care rămân. Deja vorbim și căutăm jucători pentru a semna cât mai curând cu ei. Vrem fotbaliști care să o ducă pe Dinamo la alt nivel ca joc și rezultate”, a declarat Zeljko Kopic.
Zeljko Kopic: „Vreau să spun ceva și despre Andrei Nicolescu”
„Aș vrea să zic și câte ceva despre comunicarea mea cu președintele Andrei Nicolescu, care e sub o mare presiune. Din decembrie, de când am venit, am avut o comunicare bună, a trebuit să ia multe decizii grele. A fost dificil pentru fiecare persoană din acest club, dar sprijinul lui pentru mine și pentru echipă a fost foarte important.
Despre Dinamo, înțeleg unde sunt și unde am venit. Știu ce reprezintă Dinamo, știu istoria clubului, că e o echipă mare. După 6 luni, când văd oamenii care sunt pregătiți să vină peste tot alături de noi, înțeleg și mai bine situația și unde sunt. Responsabilitatea mea e mare.
Începând de azi, facem totul ca Dinamo să fie mai bună. Să nu uităm că Dinamo s-a chinuit, nu puteam transforma echipa peste noapte, dar pot spune că vom începe munca pentru ca echipa să devină mai bună”, a mai declarat Zeljko Kopic.
{{text}}