Dorin Chioțea are o experiență bogată, materializată într-o carieră de succes ca jurnalist, de aproape 30 de ani. Dorin este unul dintre cei mai cunoscuți reporteri din România, absolvent al Facultății de Medicină, din cadrul UMF „Carol Davila”.
De-a lungul impresionantei sale cariere, Dorin Chioțea s-a exprimat în zonele sportivă și medicală, abordând însă și subiecte sociale, politice și de investigații. Energic și extrem de implicat în tot ceea ce face, Dorin a reușit să acopere subiecte din toată lumea: nu doar competiții sportive de top, ci și conflicte armate ori crize sociale majore.
Dorin Chioțea a debutat chiar la Libertatea, apoi a evoluat în carieră la Ringier Romania, pentru care a lucrat 13 ani în funcții de conducere la Libertatea, Gazeta Sporturilor și ProSport, dar a semnat, de asemenea, în Evenimentul zilei, Unica și Capital.
Din 2011, Dorin a intrat în televiziune, având atât roluri de manager, cât și de reporter - realizator - moderator de emisiuni cu tematici variate, difuzate în programe matinale foarte populare, dar și în prime-time.
În cei aproape 30 de ani de media, Dorin Chioțea a coordonat câteva relansări importante ale unor cotidiene de mare tiraj, inclusiv consolidarea siteurilor aferente, dar și proiecte speciale de infrastructură editorială.
Dorin Chioțea, noul redactor-șef Libertatea: “Sunt onorat, încrezător și fericit să preiau această provocare. Mă întorc acasă, în locul unde m-am format ca om matur și ca profesionist, unde mi-am întemeiat familia. Redevin parte dintr-un grup de presă solid, cu o tradiție îndelungată și cu o reputație extraordinară.
Privind către viitor, Libertatea va explora teritorii noi, oferind jurnalismul energic de care au nevoie oamenii pentru a fi mai puternici. Este evident că tehnologia de avangardă va exista pentru a pune mai mult și mai bine în valoare creativitatea echipei. Urmăriți-ne de multe ori pe zi! Merită! Meritați!”
Interacționând cu Dorin pe parcursul unui proces minuțios de recrutare, mi-am dat seama că aparține, fără îndoială, ca structură, marii familii Ringier. Entuziasmul și energia molipsitoare, capacitatea de a aborda cu lejeritate, dar și cu maturitate și profesionalism orice subiect, din orice domeniu, curiozitatea neobosită în raport cu inovația, experiența incontestabilă în materie de video și tehnologie ne-au convins că Dorin este un jurnalist complet, potrivit unei companii cu aproape 200 de ani de tradiție în jurnalism, care în ultimii ani și-a asumat misiunea de a investi constant în digitalizare și globalizare
Andrei Bereandă, Managing Director al Ringier Romania Media
{{text}}