International   •   Campionate   •   LIGUE 1

Laszlo Boloni, tot mai aproape de retrogradare » Ce a făcut Metz în manșa tur a barajului cu Saint-Etienne

+18 Foto
Laszlo Boloni, pe banca celor de la Metz. Sursă foto: Imago

Articol de Cezar Titor   —  joi, 30 mai 2024

Metz a pierdut manșa tur a finalei barajului de promovare/menținere în Ligue 1. Formația lui Laszlo Boloni a cedat pe „Stade Geoffroy Guichard” cu scorul de 1-2 în fața celor de la Saint-Etienne.

„Les Grenats” își vor juca ultima șansă pentru menținerea în primul eșalon fotbalistic din Hexagon pe teren propriu, duminică, de la ora 18:00.

Metz, ultima carte pentru salvare în retur

Saint-Etienne, echipă de tradiție în Franța, a deschis scorul în minutul 19, prin Ibrahim Sissoko, Ismael Traore restabilind egalitatea pentru trupa lui Boloni în finalul primului mitan. În minutul 81, Irvin Cardona a conferit echipei sale avantajul pentru meciul retur, reușind să îl învingă pe goalkeeper-ul celor de la Metz, Alexandre Oukidja.


Partida a fost intensă, presărată cu multe ocazii de gol, ritmul fiind dictat totuși de „verzi”.

Totul se va juca duminică, în fieful celor de la Metz, pe „Stade Saint Symphorien”, însă premisele nu arată grozav: opt eșecuri în ultimele zece partide oficiale.

Salvare in extremis în campionat, urmează finala barajului

Antrenorul român a reușit promovarea cu formația din nord-estul Franței în sezonul precedent, însă cel de Ligue 1 s-a dovedit unul mult mai dificil pentru acesta și formația sa. Metz a terminat stagiunea pe locul 16, cu patru eșecuri consecutive în finalul de campionat. Cu toate acestea, echipa s-a salvat de la retrogradarea directă, în dauna celor de la Lorient.


16 iunie 2022este data la care Boloni a fost instalat pe banca celor de la Metz

În Ligue 1, Metz s-a salvat în urma unui scenariu desprins din filmele de la Hollywood, la al cincilea criteriu de departajare! Golurile înscrise în deplasare în duelurile directe au fost cele care au salvat echipa fostului internațional român.

Saint-Etienne, de zece ori câștigătoare a Ligue 1 și finalistă de Cupa Campionilor în 1976, a ratat „la mustață” promovarea directă în Ligue 1, însă a câștigat semifinala barajului cu Rodez, 2-0, iar acum a învins-o și pe Metz pe teren propriu.

VIDEO. Laszlo Boloni, omagiat în Portugalia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.