Campionate

„Here we go” » Fabrizio Romano dezvăluie noua echipă a lui Mourinho! Destinație total neașteptată: au negociat la București

Articol de Adrian Duţă  —  Friday, 31 May 2024

Jose Mourinho (61 de ani) a ajuns la un acord verbal cu Fenerbahce și va fi prezentat oficial în curând. Liber din ianuarie, de când s-a despărțit de AS Roma, portughezul și-a găsit un angajament surprinzător.

Jose Mourinho s-a înțeles cu turcii pentru un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire până în 2027. Fenerbahce a terminat sezonul pe locul doi și va juca în preliminariile Ligii, iar misiunea noului antrenor al echipei e să o ducă pe Fener în grupe.

Jose Mourinho s-a înțeles cu Fenerbahce

„Fenerbahce a ajuns la un acord verbal cu Jose Mourinho. Contractul va fi pe doi ani, Mourinho deja și-a dat acceptul. Probabil că va fi o clauză de prelungire până în 2027.

Mourinho e la Londra pentru a asista la finala Champions League, apoi va pleca în Turcia să semneze contractul. El ar putea fi prezentat oficial de Fenerbahce în următoarele ore”, a transmis Fabrizio Romano, jurnalist specializat în mercato.

Jose Mourinho a negociat cu Fenerbahce încă de la București

+27 Foto
Arena Națională, 25 mai. Meciul de retragere al Generației de Aur, care a învins selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Jose Mourinho a fost în centrul atenției la București FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Mourinho a fost pe 25 mai la București, unde a asistat de pe bancă la meciul de adio al „Generației de Aur”. El a fost antrenorul echipei legendelor lumii, care i-a înfruntat pe „tricolori”.

Cu telefonul mereu deschis, Mourinho a negociat cu turcii inclusiv de la București. El avea de ales între Fenerbahce și o echipă nou promovată în prima ligă din Arabia Saudită, Al-Qadsiah.

De-a lungul carierei, Mourinho a antrenat doar în campionate de top din Europa. A început la Benfica, unde a stat 3 luni, apoi a mers la Leiria. Ulterior a trecut la Porto și a continuat cu echipe din primele 5 campionate europene.

Le-a pregătit pe Chelsea, Inter, Real Madrid, Tottenham, Manchester United și AS Roma. Are două Champions League în palmares, două Europa League, o Conference League și 8 titluri.

VIDEO. Jose Mourinho, declarații despre Generația de aur, familia Becali și Didi Prodan

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.