Marius Croitoru, antrenorul celor de la FCU Craiova, a oferit un răspuns ezitant în momentul în care a fost întrebat dacă Adrian Mititelu îi va acorda putere de decizie totală în Liga 2, în privința alcătuirii primului „11” și a efectuării schimbărilor.
Croitoru a recunoscut că a purtat o discuție cu Adrian Mititelu pe acest subiect, a primit anumite promisiuni, însă a precizat nu poate să le facă publice.
Marius Croitoru, răspuns ambiguu cu privire la implicarea lui Adrian Mititelu
„Eu am avut o discuție cu domnul Mititelu, mi-a promis anumite lucruri, dar nu pot să le spun. Dacă dumnealui vrea, să le spună.
Dar eu consider că e mai bine să vorbească cel care a făcut promisiunea”, a declarat Marius Croitoru, la podcastul realizat de jurnalistul Gabi Safta.
Și-a mai dorit să vină la FCU Craiova
Antrenorul oltenilor a dezvăluit că și-a mai dorit să vină, în două rânduri la FCU Craiova, înainte de numirea și plecarea lui Giovanni Costantino (16.10.2023 - 28.02.2024), însă nu avea actele corespunzătoare din punct de vedere legal pentru a fi antrenor.
„Pentru că acum a fost momentul, chiar dacă au mai fost alte două tentative în care mi-aș fi dorit să mă întorc, o dată în octombrie, o dată în martie, înaintea lui Constantino si după plecarea lui. Mi-a lipsit carnetul de antrenor și nu îl aveam.
Nu am putut să îmi iau un carnet de antrenor cu funcții depline. Acum am avut o discuție cu domnul Mititelu și i-am spus în martie că indiferent ce se întâmplă, mă voi întoarce”, a mai spus Croitoru.
Antrenor cu acte în regulă
El a anunțat că se va putea afla pe banca celor de la FCU Craiova fără probleme în Liga 2, deoarece a dobândit Licența A, iar la momentul revenirii oltenilor în Superligă va intra inclusiv în posesia Licenței Pro, necesară pentru a pregăti o grupare în primul eșalon.
„Săptămâna aceasta am ultimul modul, lucrarea de licență o am saptămâna viitoare. Voi obține carnetul care este valabil în România și care îți atestă meseria de antrenor.
Sunt înscris la Licență Pro în Republica Moldova, iar ultimul modul de Licență Pro va fi în vara anului următor. Eu am licența A, împreuna cu carnetul de antrenor, care să îmi permită să stau pe bancă.
(n.r.- dacă putea antrena în Superligă) Da, la momentul promovării, plus că termin și Licența Pro, plus că Federația le oferă derogare antrenorilor care au Licența A și promovează, vedeți cazul Prepeliță la Buzău”, a adăugat Marius Croitoru.
Se anunță transferuri noi la FCU Craiova
Tehnicianul grupării patronate de Adrian Mititelu a anunțat că FCU Craiova urmează să facă mai mai multe transferuri pentru a se întări în lupta pentru promovare. Până la conturarea lotului și a primului 11 se va aștepta însă să se vadă ce se va întâmpla cu regula U21, dacă va fi eliminată pentru următorul sezon.
„Vom avea nevoie de transferuri și de dubluri pentru a ataca promovarea. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu regula U21 pentru a ne alege structura lotului și un prim 11”, a mai precizat antrenorul oltenilor.
{{text}}