Andrey Rublev (26 de ani, locul 6 ATP) a fost învins de Matteo Arnaldi (23 de ani, #35) la Roland Garros, scor 6-7 (6-8), 2-6, 4-6, și părăsește competiția în turul 3, faza „16-imilor”. Pe parcursul meciului, rusul a fost autorul mai multor crize de nervi.
În 2020 și 2022, Andrey Rublev ajungea în faza sferturilor de finală la Roland Garros. În ediția din acest an, rusul s-a oprit în turul 3, înaintea optimilor de finală.
Într-un meci disputat în această după-amiază, numărul 6 mondial a cedat în minimum de seturi în fața lui Matteo Arnaldi, tenisman care până astăzi nu trecuse niciodată de turul 3 la turneul de Mare Șlem din Paris.
Surpriză la Roland Garros: Andrey Rublev, eliminat de Matteo Arnaldi
Primul set a fost și cel mai lung și intens disputat, adjudecat de italian în tie-break, 8-6. În actul secund, jocul lui Rublev a arătat rău, cu 14 erori neforțate și 3 duble greșeli.
Pe parcursul setului, Rublev și-a pierdut cumpătul. La scorul de 2-2, Arnaldi a făcut break și urma să servească pentru a se desprinde la 4-2. Rusul s-a enervat, a început să țipe și să lovească în repetate rânduri cu racheta de pământ.
Scenele s-au repetat în restul meciului. Rublev a aruncat racheta sau a lovit cu ea violent, în pământ sau chiar în propriul picior! La un moment dat, a lăsat racheta și s-a luat la palme.
Starea de nervozitate nu l-a ajutat pe rus. El a pierdut și setul 3, diferența fiind făcută de un break la 3-3.
Mattteo Arnaldi: „Una dintre cele mai mari victorii din viața mea”
După meci, Arnaldi a admis că „am avut emoții mari la final, pentru că urma să servesc pentru a câștiga meciul și a bifa una dintre cele mai mari victorii din viața mea”. El a adăugat: „Dar m-am descurcat foarte bine, m-am concentrat pe mine și pe a face lucrurile corecte”.
Zilele viitoare, Arnaldi va juca în premieră în turul 4 la Roland Garros. Adversar îi va fi câștigătorul meciului Zhizhen Zhang - Stefanos Tsitsipas.
Eliminarea lui Rublev este cea mai mare surpriză înregistrată pe tabloul masculin până în acest moment. Rusul era favorit numărul 6 la Paris.
{{text}}