Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo a luat decizia în privința lui Hakim Abdallah, fotbalistul cel mai hulit de fani la baraj

Articol de Eduard Apostol, Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 01 iunie 2024

Atacantul Hakim Abdallah (26 de ani) va fi păstrat în lotul lui Dinamo și în sezonul următor. Șefii îi vor mări salariul.

După ce s-au despărțit deja de două vârfuri (Astrit Selmani și Goncalo Gregorio), dinamoviștii au decis ca Abdallah să fie păstrat. Atacantul venit vara trecută are contract cu echipa din „Ștefan cel Mare” până la finalul sezonului următor.

Conform surselor GSP, rămânerea acestuia la Dinamo implică și o creștere salarială de o mie de euro. Va fi remunerat cu 8.000 de euro pe lună.

Hakim Abdallah, jucător apreciat de cei de la Dinamo


Malgașul a fost întotdeauna apreciat de conducătorii dinamoviști. Acesta a fost întotdeauna capacitat la antrenamente, iar asta a reprezentat un plus în luarea acestei decizii. Acesta era printre primii la antrenamentele „câinilor” chiar și atunci când nu avea statutul de titular.

În toamnă, Ovidiu Burcă, fostul antrenor al dinamoviștilor, spunea despre Abdallah că trece printr-o perioadă complicată în viața personală și de aceea evoluțiile lui nu se ridică la așteptări.

Acesta ar fi suferit din cauza distanței dintre el și iubita lui, dar a trecut peste momentul delicat, iar prestațiile lui au devenit mai bune.

Chiar și cu Abdallah în lot, dinamoviștii vor să aducă doi atacanți în această perioadă de transferuri.


5 goluri și două pase decisivea reușit Hakim Abdallah în cele 40 de meciuri în care a jucat pentru Dinamo

După ce , în turul barajului de menținere/promovare în Superliga, Basarab Panduru a avut cuvinte de laudă pentru Hakim Abdallah.

Fostul jucător a scos în evidență calitățile pe care le are atacantul din Madagascar și este sigur că stilul lui de joc s-ar potrivi la CFR Cluj. El i-a transmis lui Dan Petrescu să-l transfere pe el, nu pe Pavol Safranko, care a plecat recent de la Sepsi.

Basarab Panduru îl vede pe Hakim Abdallah la CFR Cluj

„Mă uitam la Abdallah. Crezi că e jucător de CFR Cluj? Eu l-aş lua pe Abdallah, nu pe Safranko!Joacă şi bandă pentru că are viteză, dar joacă şi vârf. Joacă şi extremă dreaptă, iar acolo îl ai pe Deac. Te baţi cu Deac. Uite, un atac Abdallah - Bîrligea - Otele crezi că arată rău?”, a spus Basrab Panduru la OrangeSport.

În opinia fanilor însă, Abdallah a avut o evoluție mult sub pretențiile lui Dinamo în baraj, fiind jucătorul cel mai hulit pe social media.

VIDEO. Jucătorii lui Dinamo au sărbătorit pe ritmuri de manele menținerea în Liga 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.