International   •   Liga Campionilor   •   BORUSSIA DORTMUND - REAL MADRID 0-2

S-a încheiat o eră! Marco Reus, în lacrimi pe teren după finala Ligii Campionilor

+12 Foto
Marco Reus, în lacrimi după finala Ligii Campionilor, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 02 iunie 2024

Borussia Dortmund a pierdut finala Ligii Campionilor în fața lui Real Madrid, în ceea ce a reprezentat ultimul meci pentru Marco Reus (35 de ani) în tricoul nemților. La final, mijlocașul a fost surprins prăbușit pe gazon, în lacrimi.

Reus a fost pe teren și în 2013, la finala pierdută de Dortmund în fața lui Bayern. 11 ani mai târziu, a trăit o nouă deziluzie, chiar la ultimul lui meci în tricoul echipei de suflet.

FOTO. Marco Reus a plâns la despărțirea de Borussia Dortmund

+12 Foto
Marco Reus, după finala Ligii Campionilor, foto: Imago Images

Trimis pe teren de Terzic în minutul 72, Reus n-a reușit să-și pună amprenta asupra jocului echipei sale. Real a deschis scorul la 2 minute după intrarea lui Marco și a stabilit rezultatul final cu 10 minute înainte de final.

La finalul partidei, Reus a rămas împietrit pe gazon, chiar în momentul în care jucătorii Realului sărbătoreau Liga Campionilor cu numărul 15.

+49 Foto
Borussia Dortmund - Real Madrid, finala Champions League 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages

Acest eveniment a coincis și cu retragerea lui Toni Kroos (34 de ani). Dacă Reus a avut motive de tristește, germanul lui Real a sărbătorit despărțirea de clubul pe care l-a îndrăgit cel mai mult.


Mijlocașul născut chiar la Dortmund, care a jucat un deceniu la echipele de copii și juniori ale „galben-negrilor" și încă 12 ani la seniori, cu care a câștigat patru trofee, două Cupe și tot atâtea Supercupe ale Germaniei, a fost căpitan între 2018 și 2023 și a jucat două finale ale Ligii Campionilor, a ajuns la capătul aventurii pe „Signal Iduna Park".

429de meciuri a bifat Marco Reus în tricoul Borussiei Dortmund, pentru care a reușit 170 de goluri (al doilea marcator din istoria clubului!) și 131 de assisturi

Întotdeauna am visat să joc într-o finală Champions League. Treci prin viață și sunt atât de mulți oameni care spun că nu poți face lucruri. Te întrebi dacă merită să suporți, dar nopți ca aceasta te fac să realizezi că merită.

Am fost bine până le-am văzut chipul mamei și tatălui meu. Numărul de nopți în care ar fi putut fi acasă la 19:00, dar au ales să călătorească până la 12:00 noaptea pentru a mă duce la fotbal... nu pot fi uitate niciodată. Este cea mai bună noapte din viața mea



- Jude Bellingham, după ce a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid

VIDEO. Fanii Borussiei Dortmund părăsesc stadionul Wembley după finala Ligii Campionilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.