Dani Coman, președintele de la FC Argeș, a anunțat că a bătut palma cu Nicolae Dică. Fostul tehnician de la FCSB, FCU Craiova și Voluntari va semna cu argeșenii marți.
Schimbări masive la FC Argeș. Echipa a ratat promovarea la primul sezon în Liga 2 după retrogradarea din Superliga și antrenorul Eugen Neagoe a plecat. Primarul Cristian Gentea și sponsorul principal al echipei, Viorel Tudose, l-au convins pe Dani Coman să preia funcția de președinte.
Iar fostul portar a avut o primă misiune, aceea de a găsi un antrenor nou. L-a contactat pe Dică și l-a convins să preia banca lui FC Argeș în sezonul viitor, când „vulturii violeți” vor încerca să promoveze în Liga 1.
Dani Coman: „Ne-am înțeles cu Dică, marți semnează cu FC Argeș”
„Cel târziu marți, Dică va semna. Ne-am înțeles, doar că sunt eu plecat și de aia încă n-am semnat. Am făcut o listă de transferuri, acum vedem și ce putem aduce. Dar tot săptămâna asta, cu siguranță, vor semna câțiva jucători.
Dică va semna la fel ca mine, pe doi. Va avea și opțiune de prelungire. Dacă promovează, se mai adaugă doi ani”, a declarat Dani Coman, președintele lui FC Argeș, potrivit playsport.ro.
Va fi al treilea mandat al lui Dică pe banca echipe unde a debutat ca fotbalist. I-a mai pregătit pe argeșeni în perioadele ianuarie 2016 - iunie 2017 și iunie - octombrie 2019.
Dică a antrenat retrogradatele din Superliga în sezonul trecut
Nicolae Dică vine la FC Argeș după două mandate eșuate în sezonul trecut. El le-a pregătit pe FCU Craiova și pe FC Voluntari, adică cele două echipe care au retrogradat. El le va înfrunta pe ambele în sezonul viitor.
Dică a fost la FCU Craiova între 17 iulie și 19 august 2023, iar la Voluntari a antrenat între 31 ianuarie și 12 martie 2024.
{{text}}