Cătălin Munteanu (45 de ani), fost mijlocaș la Dinamo, a analizat sezonul recent încheiat al „câinilor”, care s-au salvat de la retrogradare la baraj.
Invitat la evenimentul caritabil „Împreună pentru Mario și Medeea”, organizat de Agenția Națională pentru Sport (ANS) și de Asociația Liga Legendelor, Cătălin Munteanu a vorbit despre sezonul recent încheiat din Liga 1 și în special despre situația lui Dinamo, fostul său club.
VIDEO Cătălin Munteanu: „Ceva trebuie să se schimbe la Dinamo!
„Sunt bucuros pentru că Dinamo s-a salvat în sfârșit. Dinamo merită să fie în Liga 1. Un campionat în care FCSB a dominat clar de la început la sfârșit, un campionat în care a fost bătaie mare atât la retrogradare, cât și la intrarea în play-off și la barajul pentru cupele europene. În general a fost un campionat echilibrat.
Eu cred că ceva trebuie să se schimbe la Dinamo, cei care sunt în conducere acolo știu cel mai bine. Până la urmă s-a îndeplinit obiectivul, cel de salvare de la retrogradare. Anul ăsta toți suporterii dinamoviști vor vrea mai mult decât salvare, iar asta înseamnă să facă transferuri, să aducă jucători.
Antrenorul care a rămas și conducerea știu mai bine. Vă dați seama că o să fie greu să intre în play-off, dar orice e posibil”, a declarat Munteanu pentru GSP.
Cătălin Munteanu: „Sunt mulți jucători din Liga 1 și Liga 2 care vin să lucreze mental coaching”
Munteanu a vorbit apoi și despre programul său de mental coaching pentru fotbaliști români, ajuns la 8 ani de la înființare. Printre jucătorii care au folosit ptogramul lui Cătălin Munteanu se enumără Florinel Coman, Răzvan Marin, Sergiu Hanca sau Alex Chipciu.
„Este foarte ok, merge bine. Deja intrăm în al 8-lea an, sunt foarte mulți jucători care lucrează cu noi. Vin din ce în ce mai mulți. Și-au dat seama că e nevoie, nu mai e acea reticiență ca înainte. Sunt mai mulți jucători din Liga 1 care au mai venit, nu putem să le spunem numele.
Fiecare decide singur dacă vrea să spună sau nu, dar sunt mulți jucători din Liga 1 și Liga 2 care vin să lucreze mental coaching.
Este foarte important, noi în ultimul timp mai toți jucătorii care au plecat afară nu au reușit, iar eu cred că mentalitatea este una dintre cauze. Ne trage puțin în jos și cred că e bine să lucrăm dinainte”, a mai spus Munteanu
MODALITĂȚI STRÂNGERE FONDURI:
Materialul a fost realizat cu ocazia meciului caritabil „Împreună pentru Mario și Medeea". Dacă doriți să ajutați la strângerea sumei necesare o puteți face prin:
- SMS (8828, cu text: MARIO ȘI MEDEEA)
- prin cumpărarea de bilete virtuale, chiar si după încheierea meciului. Site-ul e AICI!
{{text}}