Nicolae Grigore, selecționerul României U16, ar refuza o eventuală colaborare cu FCSB. Mai mult, tehnicianul în vârstă de 40 de ani spune că nu s-ar angaja niciodată la un club cu principiile campioanei României.
Invitat la GSP Live, selecționerul U16 crede că modelul aplicat de Gigi Becali la FCSB este unul periculos pentru fotbalul românesc. Deși a câștigat titlul, Grigore spune că anul acesta poate fi excepția de la regulă, după 8 ani de secetă în tabăra roș-albastră.
VIDEO. Nicolae Grigore: „Nu mă văd antrenor la FCSB, indiferent de context”
„Nu mă văd antrenor la FCSB, indiferent de context. Nu mă văd antrenor la niciun club condus exclusiv de patron. Sunt lucruri pe care nu le-aș accepta. La FCSB, s-au stabilizat niște lucruri, acesta este modelul lor, însă este un exemplu periculos pentru fotbalul românesc.
Ce ține de strategie și transferuri... FCSB nu este un caz singular în care antrenorii nu au ultimul cuvânt de spus. Poate vine un antrenor, cere 10 jucători, iar după 6 luni pleacă și vine altcineva cu aceeași cerință. Directorul sportiv ar trebui să decidă ce fel de antrenor se pliază pe stilul clubului.
Totuși, FCSB a avut 8 ani în care nu a luat campionatul. Putem vorbi mai mult despre acești ani, decât despre cel în care câștigă titlul. Au beneficiat de un context favorabil anul acesta. CFR, principala contracandidată, a trecut printr-o schimbare radicală. Poate fi și acesta un motiv pentru titlul câștigat de FCSB. Procentual, cei 8 ani fără titlu domină singurul an cu titlu”, a declarat Grigore la GSP Live.
Nicolae Grigore este selecționerul României U16
{{text}}