International   •   Euro 2024   •   PROBLEME

EURO 2024 e în pericol! Germania sub ape » Evacuări din cauza inundațiilor puternice

Articol de David Marinescu   —  luni, 03 iunie 2024

Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri inclusiv pentru campionatul de fotbal Euro 2024, pe care Germania urmează să îl găzduiască peste două săptămâni.

E haos în Germania! După ce în ultimele zile a plouat fără încetare în sudul țării. Reţeaua feroviară naţională, Deutsche Bahn, a recomandat oamenilor să evite călătoriile pentru propria siguranţă şi pentru a elibera rutele pentru echipele de salvare.

Probleme serioase în Germania, înainte de Euro 2024!

News.ro anunță că există temeri că Euro 2024, Campionatul European ar putea fi afectat de inundaţii.


+25 Foto
Germania sub ape! Evacuări din cauza inundațiilor puternice din Bavaria FOTO: Imago

Deşi niciun meci nu va avea loc în zonele inundate, drumurile avariate şi întreruperea legăturilor feroviare în jurul Munchenului, Nürnbergului şi Stuttgart ar putea afecta transportul pentru sute de mii de fani ai fotbalului care se deplasează spre destinaţiile din întreaga ţară.

Luni, un baraj de pe râul Paar, un afluent al Dunării, s-a rupt în trei locuri, ceea ce a determinat autorităţile să ordone oamenilor să se mute la etajele superioare ale locuinţelor lor pentru a aştepta salvarea cu barca şi elicopterul.

Olaf Scholz a ajuns în Bavaria


Cancelarul Olaf Scholz a călătorit luni în Bavaria Superioară împreună cu ministrul de interne, Nancy Faeser, şi a vizitat zonele afectate de inundaţii alături de liderul Bavariei, Markus Söder.

+25 Foto
Germania sub ape! Evacuări din cauza inundațiilor puternice din Bavaria FOTO: Imago

Scholz şi-a exprimat recunoştinţa faţă de miile de salvatori, spunând că aceştia „au încercat să prevină ce era mai rău şi să salveze vieţi”. El a promis sprijin din partea guvernului central pentru a ajuta zonele inundate.

Atenționare pentru cetățenii români din partea MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portocaliu, nivel 2).

Pentru gestionarea situației, autoritățile bavareze au mobilizat circa 40.000 de persoane din forțele de intervenție pentru protecția civilă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următorul telefon de permanență al oficiului consular: +491602087789.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.