România va juca două partide de pregătire, cu doar 13 zile înaintea debutului la Campionatul European împotriva Ucrainei. Prima, împotriva vecinilor de la Sud de Dunăre, Bulgaria, va avea loc în această seară, de la ora 21:30, în timp ce ultimul test înainte de turneul final va fi cel cu Liechtenstein (vineri, ora 21:00).
Ambele amicale se vor juca pe „bijuteria” din Ghencea, stadion de peste 31.000 locuri.
Conform informațiilor GSP, s-au vândut peste 16.000 bilete pentru meciul din această seară și aproximativ 18.000 pentru disputa cu Liechtenstein, iar motivul numărului destul de mare pentru un amical cu țară neimportantă pe planul fotbalistic european este uluitor: ultrașii vor protesta la această partidă în urma acțiunilor autorităților din ultimele luni.
România - Bulgaria cu aproape 20.000 în tribune, sold-out cu Liechtenstein?
Pentru partida cu Bulgaria, disputată la mijlocul săptămânii, „tricolorii” au atras cel puțin 16.000 persoane pe Stadionul Steaua, însă numărul acestora poate crește. Casele de bilete sunt deschise și astăzi, de la ora 12 până la startul partidei.
Cu toate acestea, asistența cu Liechtenstein va fi una superioară: conform informațiilor iamsport, ultrașii din toată țara vor protesta la partida „tricolorilor”, după ce numeroși membri ai peluzelor din țară au fost reținuți din cauza folosirii materialelor pirotehnice. Aceștia vor purta tricouri cu mesajul „Liber să fiu ultra'”, slogan ce a fost arhiprezent pe toate stadioanele din România în finalul stagiunii recent încheiate.
Sursele GSP confirmă această informație.
Conform aceleiași surse, și-au anunțat prezența mai multe facțiuni ale echipelor din țară: Sud Steaua, Corvinul Hunedoara, UTA Arad, ambele grupuri de pe „Ilie Oană”, Farul, CFR Cluj, Oțelul, SUD Dinamo, NORD Rapid și altele. NORD FCSB și PCH nu vor participa la acest protest. Acestea se vor reuni în Peluza Sud a Stadionului Steaua.
Catalizatorul acestui protest îl reprezintă numeroasele rețineri din ultima perioadă, printre care și cea a lui Liviu Ungurean, liderul suporterilor rapidiști.
{{text}}