Casemiro (32 de ani), mijlocașul defensiv al celor de la Manchester United, a devenit acționar al clubului Marbella, formația promovată recent în Tercera Division, al 3-lea eșalon din Spania.
Marbella a făcut public anunțul, în cursul zilei de marți, prin intermediul rețelelor de sociale. Formația din Andaluzia s-a arătat încântată de posibilitatea de a colabora cu un fotbalist cu un CV precum cel al internaționalului brazilian, câștigător, printre altele, al Ligii Campionilor de 5 ori cu Real Madrid.
Casemiro a devenit acționar la Marbella, club proaspăt promovat în Liga a 3-a din Spania
„Marbella Fotbal Club are plăcerea de a anunța despre Carlos Henrique Casemiro, starul lui Manchester United, echipei naționale a Braziliei și de cinci ori câștigător al Ligii Campionilor, a devenit, astăzi, acționar al clubului nostru.
Entuziasmul și angajamentul pe care Casemiro le demonstrează cu proiectul sunt evidente odată cu intrarea sa în structura acționariatului. Nu numai Marbella, ci și întregul oraș, se simt mândri că un atlet de dimensiunea sa globală dorește să aparțină familiei noastre.
Confirmarea lui Casemiro ca nou membru al Consiliului de Administrație este o oportunitate istorică pentru club de a continua să își proiecteze strategia instituțională și sportivă în fotbalul de elită.
Casemiro a devenit acționar la MarbellaCu această mișcare, Marbella își întărește foaia de parcurs, aliindu-se cu un partener strategic care va ajuta la creșterea generală a clubului nostru prin experiența sa.
Pasiunea, conducerea și simțul responsabilității care l-au ghidat întotdeauna pe Casemiro în cariera sa de fotbalist profesionist sunt motive mai mult decât justificate pentru care, de astăzi, îi deschidem porțile casei noastre”, se arată în comunicatul oficial publicat de Marbella și preluat de AS.
Motivul pentru care Casemiro a ales Marbella
La rândul său, Casemiro a afirmat că se simte motivat să facă parte din conducerea celor de la Marbella datorită potențialului clubului de a evolua.
„Este o onoare pentru mine să mă alătur clubului Marbella, pentru că cea mai mare motivație a mea sunt posibilitățile spectaculoase ale clubului de a evolua. Am fost la Marbella cu familia de mai multe ori, iar copiii mei, soția și cu mine suntem îndrăgostiți de acest oraș, de care ne dorim să fim legați pe viață.
Fără îndoială, împreună vom visa mult pentru a duce Marbella în vârf, dar acum trebuie să ne bucurăm de minunata noastră promovare în Prima Division (n.r.- liga a 3-a din Spania)”, a declarat Casemiro, potrivit sursei citate.
{{text}}