Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   ÎNOT

Consecvența lui David Popovici » Cum își păstrează ideile într-un an cu provocarea Jocurilor Olimpice

David Popovici în serii la 100 m liber FOTO Raed Krishan

Articol de Roxana Fleşeru   —  marţi, 04 iunie 2024

David Popovici, 19 ani, își conservă discursul matur prezentat acum o lună și jumătate la Campionatele Naționale de la Otopeni, repetând după concursul de la Barcelona care sunt obiectivele din acest an și cum s-a simțit când a aflat că nu mai este recordman mondial.

David Popovici a ieșit din „ceața” antrenamentelor, așa cum scria inspirat un junalist american, și s-a prezentat pe o scenă mai mare la nivel internațional.

Concursul de la Barcelona din cadrul circuitului Mare Nostrum a fost un prilej bun pentru jurnaliștii din străinătate să ia contact din nou cu David Popovici, pe care-l întâlniseră cel mai recent la Campionatele Mondiale de la Fukuoka.

Deși mai concurase internațional în Luxemburg și Antwerp, David n-a avut parte de atenția pe care a primit-o la Barcelona pentru că au fost concursuri locale. După cursele de 100 și 200 de metri pe care le-a câștigat, el a vorbit la comun cu cei de la Swim Swam, dar și cu un jurnalist de la cotidianul AS.


David Popovici la Otopeni: „Este un concurs, un concurs foarte important, dar doar un concurs”

David a repetat ce spusese în urmă cu o lună după participarea la Campionatele Naționale de la Otopeni. „Un aur olimpic nu m-ar face mai fericit. Adică îmi place să visez la un aur olimpic.

Îmi place să mă gândesc la asta, dar nu trebuie să o duc atât departe încât să cred că îmi va garanta fericirea sau îmi va rezolva toate problemele mele personale sau în legătură cu înotul. Nu mă va face fericit un aur olimpic.

Deşi e visul meu de când eram copil, să cred că m-ar face cel mai fericit om de pe pământ să câştig un aur olimpic, înseamnă în acelaşi timp că dacă cumva nu-l voi câştiga, voi fi cel mai nefericit. Este un concurs, un concurs foarte important, dar doar un concurs”.


„Obiectivul meu este să mă simt bine la Jocurile Olimpice și să fiu cât mai bine pregătit pentru a înțelege că orice ar veni, este binevenit.

Dacă mă pregătesc pentru o medalie de aur și asta este singura mea așteptare, dacă voi câștiga mă voi fi amăgit că mi-am îndeplinit misiunea, iar dacă voi pierde, voi fi devastat. Așa că încerc să nu mă gândesc la asta”, a spus el la Barcelona.

Despre momentul în care a aflat că și-a pierdut recordul mondial

David Popovici s-a impus la 200 m liber FOTO Roxana Fleșeru

De asemenea, a venit și întrebarea despre pierderea recordului mondial. „Mâncam un hamburger cu prietena mea și am aflat că am pierdut recordul mondial. Antrenorul meu mi-a trimis imediat un mesaj cu timpul lui Pan Zhanle. După aceea, am încetat să mai folosesc Instagram pentru o vreme. Ei bine, de fapt, am renunțat la social media în general”, a spus el la Barcelona.

Cu o lună înainte elaborase la Otopeni despre sentimentele sale cu privire la acest aspect. „Eram afară. Nu am aflat imediat. Nu am Instagram, adică am, dar l-am dezinstalat, cel puțin perioada aceasta, până în Jocuri, vreau să stau departe de orice. Mi-a trimis antrenorul meu un screenshot pe WhatsApp”, a început el povestea.

46,80 s este recordul mondialîn proba de 100 m liber, reușit de chinezul Pan Zhanle la CM 2024.Recordul românului a fost de 46,86s.

Apoi a continuat: „La început, când am aflat că recordul mi-a fost doborât, bineînțeles că nu mi-a plăcut. Adică, na, mi-ar fi plăcut să fie numai al meu, însă după aceea m-am bucurat pentru că a fost cumva, nu știu, mi s-a luat ceva de pe umeri și am simțit că am din nou pentru ce să lupt”.

„Nu mai eram David Popovici, recordmenul mondial, dublu campion mondial. Eram David Popovici al cărui record mondial tocmai a fost detronat. Super, hai să-l iau din nou! Și a fost un motivator excelent pentru că simt că am din nou pentru ce să lupt.

Nu mai sunt, știu că e un pleonasm, dar nu mai sunt atât de perfect cum îi place mediei uneori să mă portretizeze. Așa că am simțit că am din nou pentru ce să lupt, iar asta mi s-a părut foarte frumos. Antrenamentele de atunci încolo au fost foarte productive", a încheiat el.

Probabil, vor mai exista și la Belgrad, la Campionatele Europene, ultima sa competiție înainte de Jocurile Olimpice, jurnaliști care să-l întrebe despre aceste două aspecte. Asta și pentru că David Popovici a suscitat un interes imens în lumea înotului cu performanțele sale, dar și cu felul în care își exprimă ideile, vorbindu-se de multe ori despre maturitatea sa.

După cum prezintă jurnalistul de la AS, a fost în continuare căutat pentru autografe și poze, deși nu mai este campion mondial en titre, nici deținătorul recordului mondial. Există unii sportivi care-și depășesc performanțele și devin pur și simplu inspirație pentru cei din jur.

Timpii lui David Popovici în acest an la 100 și 200 m liber

  • Luxemburg 48,01 - 1:46,19
  • Antwerp 48,34 - 1:46,51
  • Campionatele Naționale 47,86 - 1:45,10
  • Barcelona 48,78 - 1:44.74
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.