Fotbal   •   Liga 2   •   FC ARGEȘ

Nicolae Dică, prezentat oficial la noua echipă: „Bine ai revenit acasă!”

Articol de Daniel Grigore   —  marți, 04 iunie 2024

Nicolae Dică (44 de ani) a fost prezentat ca antrenor principal al celor de la FC Argeș: „Bine ai revenit acasă!”.

Sezonul 2023/2024, primul după retrogradarea în liga secundă, a fost dezamăgitor pentru alb-violeți. Sub comanda lui Eugen Neagoe, piteștenii au ratat play-off-ul și au încheiat doar pe locul 3 grupa A din play-out.

Pentru a ataca revenirea în prima ligă, conducerea clubului a efectuat mutări de impact. Dani Coman a fost înscăunat președinte, acum Nicolae Dică a fost numit antrenor principal.

Nicolae Dică, prezentat oficial ca antrenor la FC Argeș


„Bine ai revenit acasă, Nicolae Dică!

Piteșteanul nostru se întoarce de astăzi pe banca clubului unde a făcut primii pași în fotbal. În cariera de jucător a îmbrăcat tricoul alb-violet de 88 ori, reușind să marcheze 34 de goluri.

Ca antrenor, de numele său se leagă revenirea clubului nostru în fotbalul mare, obținând promovarea în liga secundă, în 2017. A contribuit și la promovarea în Liga 1 din 2020, fiind la cârma echipei în prima parte a acelui sezon de ligă secundă”, a transmis FC Argeș pe rețelele sociale.

Daniel Stanciu, oficial la FC Argeș, a transmis la DigiSport că Dică a semnat un contract întins pe 2 ani, cu opțiune de prelungire.


Am făcut o listă de transferuri, acum vedem și ce putem aduce. Dar tot săptămâna asta cu siguranță vor semna câțiva jucători.



- Dani Coman, președinte FC Argeș

Nicolae Dică a antrenat în ultimii 2 ani doar la nivelul Superligii. A condus 4 echipe, FCSB, CS Mioveni, FCU Craiova și FC Voluntari, pe ultimele două în sezonul 2023/2024. La finele stagiunii, ambele au retrogradat. Și CS Mioveni a retrogradat, după ce Dică a lăsat-o într-o situație în care salvarea ar fi fost de domeniul fantasticului.

Câtă vreme nu a avut angajament la un club, fostul mijlocaș a îndeplinit rolul de analist sportiv la OrangeSport.

Nicolae Dică are în CV experiențe și la echipa națională, fiindu-i „secund” lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă în perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2021 și cel care a condus selecționata olimpică în 2021, la Tokyo.

VIDEO. Sorin Paraschiv, poveste cu Mihai Stoica și Nicolae Dică: „Ce faci, mă, numai pe el îl pupi?!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.