Cu ceva ani în urmă, am fost la o piesă de teatru (nu-mi mai amintesc titlul și nici actorii) și n-am uitat nici acum frustrarea și nedumerirea de la final. Nu ajunsese nimic de pe scenă la mine, nicio emoție, niciun sentiment, aveam doar senzația aia tâmpită de timp pierdut.
M-am gândit că sunt eu defect, dar uitându-mă în jur am văzut privirile celor de lângă mine. Și am simțit că și ei gândeau cam la fel. Unii erau deja cu gândul la autobuzul spre casă, se întrebau dacă n-au lăsat lumina aprinsă în sufragerie sau vreo oală pe foc.
Normal că am aplaudat toți, ba i-am și rechemat pe actori la bisul de la revedere, de trei ori, cum se obișnuiește. E o anume etichetă minimă, un ritual. De fapt, în acea seară i-am mințit și noi așa cum o făcuseră și ei, de pe scenă. Or fi avut o seară mai proastă și ei, se întâmplă…
Fotbalul e mai dur, mai sincer
Dar la fotbal este o altă poveste, una mult mai dură, mai sinceră, fără etichetă de salon. Spectatorii nu înghit explicații la alibi. Ei plătesc biletul și vor să vadă un spectacol, care, aseară, în Ghencea s-a ținut, dar n-a avut loc. Iar aici nu e vorba despre niște replici mai bine spuse sau nu. Și nici măcar de rezultat, într-un amical care chiar nu contează. E un joc pe sentimente, pe speranțe, pe visuri.
De aceea și reacțiile sunt mereu pe măsură. Iar la ce a dat naționala, mai ales în repriza secundă, nu avea cum să se termine altfel. Nu i-a stârnit nimeni pe oameni, nici măcar presa. Asta au văzut, asta au simțit și la final i-au fluierat și huiduit pe artiști.
E de înțeles că într-un amical nu riști să-ți pui în pericol participarea la Euro, care începe în nici două săptămâni. Dar și răbdarea fanilor are o limită! Vor și ei să primescă ceva din teren, să simtă ceva. Nu să ia ceva gratis, dar să se agațe de ceva, să poată să spere. OK, am văzut sprintul și recuperarea lui Florinel sau alunecarea lui Ianis, pasele lui Răzvan, aparițiile lui Denis. Dar e prea puțin, prea rar apărem periculos în careul advers.
Nicușor Stanciu, cu noul lui look de D’Artagnan, și-a zbârlit mustața la jurnaliști și public
Nicușor Stanciu, cu noul lui look de D’Artagnan, și-a zbârlit mustața la jurnaliști și public, fiind mult mai ofensiv la flash-interviu decât pe teren, unde a cam tăcut. A spus că echipa asta nu merită așa ceva, că ei i-au dus pe fani la Euro și că ce am văzut aseară, cu anonima Bulgarie, nu are nimic de-a face cu ce va fi la Euro, unde a promis că va fi altfel. OK, o să luăm asta ca pe un cec în alb.
La experiența lui ar fi trebuit să știe deja că nimeni nu poate să câștige un duel cu publicul. La nervi și frustrare, a uitat că oamenii le-au fost alături „tricolorilor” când retrogradau în Liga Națiunilor. Au continuat să umple stadioanele, să creadă, să-i susțină, în minunata campanie pe care au făcut-o în drumul spre Euro. Dar nu poți să trăiești la infinit dintr-o realizare, fie ea și una à la longue, de-a lungul unor preliminarii fără înfrângere. Nu, aici e simplu. Dai, ai, nu dai, ți-o iei! Nu e ca la teatru.
Iar dincolo de huiduieli, suporterii vor fi și acolo, în Germania, cu zecile de mii. Ca să le fie alături jucătorilor, să simtă că nu sunt singuri, ai nimănui, că au pentru cine să lupte. Susținerea lor a fost mereu necondiționată. Dar, atenție, în ambele sensuri!
Și încă ceva. La final, camerele tv l-au surprins pe Gică Hagi, care părea încremenit, privind în gol în timp ce publicul îi vămuia pe ”tricolori”. Oare la ce se gândea fostul internațional, ce simțea, el ce a primit din teren? Ar fi bune imaginile astea și la analiza video cu jucătorii. Să le vadă Ianis și compania. Chiar i-ar pune pe gânduri.
Puțin despre meci. O primă repriză ceva mai vie, cu câteva acțiuni frumoase, legate, o a doua spre groaznică. Mi-a plăcut ideea acestui trio ofensiv, Man, Drăguș, Mihăilă. Am remarcat pofta de joc și tupeul atacantului de la Gaziantep. Dar și lipsa unei strategii pentru ca echipa să profite, să pună în valoare viteza din aripi. Aici e treaba lui Edi, el trebuie să găsească soluții.
Altfel, Niță rămâne o certitudine, Rațiu un punct de încredere, dar continuă să îngrijoreze blackout-urile lui Drăgușin, inclusiv în faze simple. La mijloc, doar Răzvan Marin a încercat să dea culoare jocului. Stanciu a fost mai mult pe nicăieri. Prea puțin în joc Mihăilă și Man. Suferim, se greșește mult la construcție, la verticalizare, lipsa asta de încredere duce și la exasperarea celor din tribune.
Mai e ceva timp, Deocamdată, dincolo de amicalele cu Bulgaria și cu Liechtenstein, să avem încredere în protagoniști, care ne-au anunțat că la Euro vom vedea altceva! E o provocare la care fanii speră, visează și în care încă mai cred. Necondiționat.
{{text}}