Liga 1

Mehmet Topal, prima declarație după ce a bătut palma cu Petrolul: „Ăsta este obiectivul!”

Mehmet Topal a ieșit campion cu Istanbul Basaksehir // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 05 iunie 2024

Mehmet Topal (38 de ani), viitorul antrenor al celor de la Petrolul, a oferit o primă reacție despre aventura care-l așteaptă la Ploiești.

Petrolul intră într-o nouă eră. Zilele viitoare va fi oficializată preluarea clubului de către un grup de investitori turci, cu Serhan Çetinsaya și Sertaç Güven la cârma proiectului.

Oamenii de afaceri din Turcia au găsit și antrenor, pe Mehmet Topal, un fost fotbalist important, mijlocaș la echipe precum Galatasaray, Besiktas, Fenerbahce și Valencia.

Instalarea lui este o chestiune de timp, mai ales că Laszlo Balint a fost astăzi pus pe liber, demis după ce clubul a activat clauza de reziliere a contractului.

Mehmet Topal, primele declarații după înțelegerea cu Petrolul: „Obiectivul, cupele europene”

Înainte să ajungă la Ploiești, „descălecarea” fiind programată vineri, Topal a oferit o primă declarație despre aventura care îl așteaptă în Superligă.

Agenția de presă Demiroren a prezentat-o:

„Mehmet Topal a transmis în declarația lui pentru Demiroren că este mândru că a fost ales de echipa din România. Topal a mai spus că el și echipa lui vor să aibă succes la Ploiești și că obiectivul lor este participarea în cupele europene”.

Sursa citată a prezentat și durata contractului: doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. El ar urma să aibă la Petrolul un staff format din 6 oameni, 4 turci și 2 români. Întreaga echipă va fi prezentă la Ploiești vineri, în ziua Z la Petrolul.

Mehmet Topal (dreapta) în tricoul lui Beșiktaș, în 2021. Foto: Imago Images

Petrolul va susține două cantonamente de pregătire în Turcia. De țara natală a lui Topal și a investitorilor se leagă și strategia de transferuri, la Petrolul urmând să ajungă fotbaliști din Turcia, așa cum a anunțat GSP.ro marți seara.

Mehmet Topal are un CV impresionant ca fotbalist, cea mai lungă perioadă petrecând-o la Fenerbahce, între 2012 și 2019. În naționala Turciei a debutat în februarie 2008 și a adunat 81 de prezențe.

Totuși, ca antrenor, experiența lui Topal este zero! Mandatul la Petrolul ar fi primul de „principal” din cariera lui.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.