Politehnica Iași a încheiat astăzi, 6 iunie, vacanța, jucătorii antrenați de Anthony „Tony” Da Silva efectuând testele medicale.
La reunire au fost prezenți 18 jucători: Ionuț Ailenei, Matei Cuciureanu, Liam Rowan Buss (portari); Mark Țuțu, Florin Ilie, Dragoș Ungurenașu, Alexandru Core, Rareș Ispas, Ștefan Ștefanovici (fundași); Julian Marchioni, Cătălin Itu, Mihai Bordeianu, Diego Farcaș, Denis Ciobanu, Dan Condurache, Alex Hrib, Vlad Ilie (mijlocași); Andrei Gheorghiță (atacant).
Portarul Buss (17 ani) este un româno-german, născut la Viena și crescut la Brașov, care a fost legitimat ultima dată la Salernitana (Italia), iar fundașul dreapta Țuțu (20 ani), român crescut în Canada, vine de la Varzim, echipă care a terminat pe locul 6 în Liga 3 din Portugalia. Ambii sunt în teste, la fel ca Ungurenașu, revenit după împrumutul la Știința Miroslava, și Core, care a evoluat în primăvară la Ceahlăul Piatra Neamț.
Liam Buss. Foto: salernitana.itPoli Iași, negocieri cu Bordeianu, Ilie, Buș și Bettaieb
Poli negociază în aceeste zile prelungirea contractelor lui M. Bordeianu, F. Ilie, Segiu Buș și Adel Bettaieb, ultimii doi fiind învoiți astăzi.
Absenți motivați de la reunire au fost alți opt jucători ieșeni: Toma Niga (aflat la final de contract, vine sâmbătă pentru negocieri), Todor Todoroski (prezent la naționala Macedoniei de Nord), Nicolas Samayoa (e plecat la naționala Guatemalei), Alin Roman (învoit până luni), Carlos Jatoba și Shayon Harrison, învoiți până mâine, Andres Camilo și Luca Mihai, care sunt așteptați în Copou în această seară.
Lotul care va face deplasarea luni în primul cantonament al verii, care va avea loc la Cheile Grădiștei, va fi definitivat duminică.
Jucătorii lui Poli Iași au efectuat testele medicale. Sursă foto: Instagram @csmpolitehnicaiasi
În această vară, Poli Iași s-a despărțit de 13 fotbaliști
Silviu Lung Jr. a trecut la CS Universitatea Craiova, lui Mădălin Martac, Matija Katanec, Rachid Bouhenna și Kevin Kabran nu li s-au prelungit contractele, iar acordurile cu Hamza Saghiri și Allanzinho au fost reziliate.
Totodată, Iași a renunțat la șase jucător care au fost împrumutați sezonul trecut și care ar fi trebuit să revină la Poli. Este vorba de Christ Kouadio (Metaloglobus București), Alexandru Azoiței (Aerostar Bacău), Denis Ciaun (Unirea Alba Iulia), Alexandru Militaru (Unirea Dej), Antonio Dumitru (ACS Mediaș) și Bogdan Istratie (Poli Timișoara).
{{text}}