„O mare lovitură". Așa a fost catalogată probabila vânzare a lui Krasniqi de la Rapid. Dar ce înseamnă „o mare lovitură”?
În ultimii doi ani, sub conducerea actualului patron, Rapid i-a vândut pe Rareş Ilie, Antonio Sefer, Horaţiu Moldovan, Marko Dugandzic şi se pregăteşte să-l cedeze pe kosovarul transferat în iarnă de la CFR Cluj.
Practic, putem spune chiar „o nouă lovitură”, o continuitate la capitolul „plecări esențiale”, unde, nu mare ar fi mirarea, să aflăm că rapidiștii au fost nevoiţi să puncteze din cauze diverse precum impresari, clauze, vârstă, la fel ca în trecutul apropiat.
Dintr-un punct de vedere, varianta „o mare nouă lovitură" nu ar fi greşită, mai ales că în urma ei giuleştenii vor încasa bani frumoşi. Dar, din păcate pentru suporteri, pare că vorbim din ce în ce mai des doar despre bani.
6 goluri şi 3 pase decisivea strâns Ermal Krasniqi în cele 17 meciuri jucate în tricoul giuleştenilor pe prima scenă, jucătorul kosovar având o contribuţie ofensivă la 140 de minute.
Vânzări multe, rezultate puține
În tot acest timp, gruparea bucureşteană a fost codaşă în play-off, unde a înregistrat rezultate umilitoare, şi a ratat Europa din Cupa României, întrecere în care s-au remarcat formaţii mult mai puţin mediatizate, aşa cum sunt Oţelul şi U Cluj, finaliste în competiţia KO, sau Sepsi şi Corvinul.
Revenind la cei 4+1 jucători vânduţi într-un interval atât de scurt, câţi dintre patronii actuali dornici de performanţă au ales atât de rapid partea financiară? Niciunul! Ba mai mult, ne întoarcem în urmă cu vreo trei decenii şi vedem că nici măcar Copos nu a fost aşa de dornic să-şi asigure buzunarele, el începând să vândă abia după ce a calificat echipa în competiţiile continentale şi a adus trofee în Giuleşti.
Ermal Krasniqi (la minge) / Foto: Imago Images
Cu tot respectul pentru unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România, dar, la Rapid, până în prezent, „o mare lovitură" a însemnat doar a cumpăra ieftin şi a vinde mai scump. Pentru domnia sa, probabil, asta înseamnă „business".
Însă, pentru fani, sună tot mai mult a „bişniţă", unde partea necinsită a afacerii, aşa cum e descrisă în DEX, ţine de nepăsarea faţă de sentimentele şi speranţele lor, nepăsare acoperită cu discursuri la finalul cărora (încă) sunt destui dispuşi să aplaude.
{{text}}