Neil Lennon (52 de ani), noul antrenor al Rapidului, a decis să îi monitorizeze atent pe Rareș Pop (18 ani), Claudiu Micovschi (25 de ani) și Cătălin Vulturar (20 de ani), jucătorii împrumutați de giuleșteni la UTA în sezonul trecut.
Cei trei fotbaliști vor fi urmăriți de antrenorul nord-irlandez, după 10 iunie, timp de două săptămâni, informează site-ul prosport.ro.
Neil Lennon are mevoie de timp pentru a se hotărî
Neil Lennon se va decide ulterior ce statut le va oferi. Antrenorul „alb-vișiniilor” poate să îi păstreze în lot, să îi vândă sau să continue să îi împrumute, dacă nu este hotărât sută la sută în ceea ce îi privește pe Pop, Micovschi și Vulturar.
Cătălin Cîrjan, Dragoș Grigore, Iulian Cristea și Soni sunt fotbaliștii la care a renunțat deja Lennon.
La capitolul sosiri, până acum se numără, după ce le-a expirat împrumutul la UTA, mijlocașul dreapta Rareș Pop, aripa dreapta Claudiu Micovschi și mijlocașul defensiv Cătălin Vulturar.
Neil Lennon a solicitat către conducerea Rapidului să i se ofere două săptămâni, de la reuniunea lotului programată pe 10 iunie, pentru a se decide în ce măsură se poate baza pe cei trei jucători.
UTA rămâne o variantă deschisă pentru Pop, Micovschi și Vulturar
Dacă Lennon nu îi va include pe Rareș Pop, Claudiu Micovschi și Cătălin Vulturar în planurile sale pentru următorul sezon, cei 3 au opțiunea să revină la UTA, unde Mircea Rednic s-a arătat mulțumit de randamentul lor.
„Puriul” i-ar dori în continuare în tabăra „Bătrânei Doamne”, însă fără ca Rapid să îi impună să îi folosească într-un anumit număr de jocuri sau să le acorde anumite minute prestabilite.
„M-aș bucura să ni-i dea Rapidul împrumut, pentru că sunt jucătorii noștri, dar nu în condițiile lor. Și acum sunt niște condiții pe care eu niciodată nu le-aș accepta la un jucător, câte minute să joace.
Să fie fericiți că eu am reușit să pun în evidență un jucător pe care ei nu l-au băgat în seamă, nici în lotul super lărgit nu a fost. E vorba despre Micovschi, care – într-adevăr – are calitate, prezență, forță, viteză, exact ce se caută în zilele noastre”, spunea Mircea Rednic.
{{text}}