International   •   Stranieri   •   MERCATO

Horațiu Moldovan primește vești proaste din Spania. Mai rămâne la Atletico Madrid în aceste condiții?

Horațiu Moldovan, în timpul unui antrenament al madrilenilor. Sursă foto: Imago

Articol de Cezar Titor   —  joi, 06 iunie 2024

Viitorul lui Horațiu Moldovan (26 ani) la Atletico Madrid este în pericol. Conform presei spaniole, „Los Colchoneros” ochesc două achiziții de portari.

Echipa lui Simeone a intrat în cursa pentru transferul lui Bento Matheus, un portar brazilian în vârstă de 24 ani. Acesta evoluează pentru Atletico Paranaense din 2020. Pentru echipa națională a Brazilei, și-a făcut debutul în primăvara acestui an în partida de pregătire cu Anglia, câștigată de Selecao cu 1-0.

Fostul goalkeeper din Giulești evoluează pentru madrileni de la începutul anului, fiind transferat pentru suma de 800.000 euro. Cu toate acestea, românul nu a apucat să debuteze încă pentru formația din capitala Spaniei. Ultimele minute la firul ierbii le-a prins în amicalul „tricolorilor” cu selecționata columbiană, jucat chiar pe Wanda Metropolitano, „casa” celor de la Atletico.

Simeone nu îl vede pe Moldovan ca o posibilă variantă de titular pentru Atletico Madrid


Conform Mundo Deportivo, Atletico se interesează de serviciile brazilianului Bento Matheus, în acest moment la Paranaense, în prima ligă braziliană. Acesta a purtat deja de două ori tricoul naționalei Braziliei, fiind convocat și în efectivul lui Dorival Junior pentru Copa America 2024, ediție ce se va desfășura între 20 iunie și 14 iulie pe tărâm american.

Bento nu duce lipsă de oferte. Acesta mai este dorit și de Liverpool, Milan sau Inter. Conform site-ului de specialitate transfermarkt, este cotat la 13 milioane de euro.

Lunin și Mamardashvili, printre variantele de a îl înlocui pe Jan Oblak

Jan Oblak, unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume și titularul madrilenilor de aproape un deceniu, poate pleca în această vară de pe Metropolitano.


Conform aceleiași surse, Giorgi Mamardashvili, portarul georgian al Valenciei, ar fi în pole-position pentru a suplini o ipotetică plecare a slovenului.

De asemenea, mai este vehiculat pentru acest post și numele lui Andriy Lunin, proaspăt câștigător de Champions League cu Real Madrid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.