Fotbal   •   Liga 1   •   ACADEMIE

Marica îl copiază pe Hagi! Investiție de 4,5 milioane de euro: „Astăzi e lansarea”

+15 Foto
Ciprian Marica și-a lansat astăzi Academia de fotbal. Fostul internațional spune că va copia principiile puse în practică de Gică Hagi / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro

Articol de Cristi Preda (foto), Carmen Dumitru   —  joi, 06 iunie 2024

Ciprian Marica și-a lansat astăzi Academia de fotbal. Fostul internațional spune că va copia principiile puse în practică de Gică Hagi.

Baza sportivă Năstase și Marica, din Nordul Bucureștiului, va găzdui din această vară o Academie de Fotbal.

Ciprian Marica a făcut anunțul într-o conferință de presă la care au mai participat partenerul Eduard Wanger și Gică Hagi. „Regele” și Marica sunt implicați împreună la proiectul de la Farul.

FOTO. Ciprian Marica își deschide Academie de fotbal. Imagini cu facilitățile complexului


„Vreau să promovez, prin Academia de Fotbal pe care o lansez azi, nu doar excelenţa sportivă, ci şi valorile fundamentale ale disciplinei, respectului, muncii în echipă şi fair-play-ului.

Vreau ca fiecare copil care păşeşte pe terenul nostru să plece de aici nu doar un fotbalist mai bun, ci şi un om mai bun. Acest proiect reprezintă încununarea carierei mele, a educaţiei şi a viziunii mele pe termen lung.

Vreau să fiu, prin implicarea mea, un punct de referinţă în formarea viitoarelor generaţii de fotbalişti şi să contribui la dezvoltarea fotbalului românesc", a declarat Ciprian Marica în cadrul evenimentului de lansare.


Cum arată baza unde Marica își deschide Academia de fotbal

„Infrastructura este importantă, dar mai importantă va fi implicarea noastră. Vorbim despre o investiție de peste 4,5 milioane de euro!”, a transmis Marica.

Complexul sportiv Marica și Năstase dispune de un teren de dimensiuni normale, cu gazon artificial. Există și două de minifotbal, acoperite.

Urmează o preselecție extinsă. Există mai multe tipuri de abonamente, dar și un sistem de granturi și burse. Marica precizează că puștii vor avea acces la „terenuri indoor şi outdoor, sală de fitness, safe-guard, vestiare tehnologizate, centru de prim-ajutor modern şi un restaurant care le pune la dispoziţie copiilor meniuri special gândite pentru pregătirea sportivă”.

Nu trebuie să îi dau eu sfaturi lui Ciprian, el deja a făcut. Trebuie să plece de la infrastructură, să facă un mediu pe placul copilului. Apoi să aibă o metodică foarte bună. Chiar dacă e sport, trebuie să înveți în fiecare zi

- Gică Hagi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.