Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Simona Halep, răspuns de o franchețe fără precedent în legătură cu româncele din tenis: „O să fiu criticată” + cât de mari sunt problemele medicale: „Situația este gravă”

Simona Halep / FOTO: Captură @Știrile Pro TV

Articol de Adrian Jitea   —  joi, 06 iunie 2024

Simona Halep (32 de ani) încă nu e pregătită pentru revenirea în circuit. Dubla campioană de Grand Slam așteaptă rezultatul unor teste efectuate la genunchi. Între timp a oferit un interviu deschis în care s-a legat și de viitorul tenisului românesc.

Simona a jucat doar două meciuri din momentul revenirii în circuit. Suspendarea a scos-o complet din ritm, iar accidentările îngreunează situația.

Cea mai recentă partidă a fost la Trophee Clarins, pe 15 mai. A fost nevoită să se retragă din disputa cu McCartney Kessler la scorul de 7-5, 2-3. Durerile din zona genunchiului dispar în timpul antrenamentelor, dar revin când ritmul se intensifică.

Simona Halep, chinuită de accidentări: „Situația este un pic... este gravă”


„Mă așteptam să fie greu, dar nu mă așteptam să fie atât de greu. Am stat totuși destul de mult, 18 luni, fără meci oficial și s-a resimțit. Chiar dacă eu m-am antrenat, nu am făcut față la meciurile cele mai înalte. Am și jucat la Miami cu Badosa, unde a jucat foarte bine, dar încerc să mă recuperez.

Am ceva probleme la genunchi, dar nu știu încă exact ce am de făcut și ce se întâmplă. Am de așteptat niște rezultate și după voi lua o decizie să văd ce fac și când revin.

Situația este un pic... este gravă, pentru că se umflă. Am ceva lichid tot timpul după ce joc meci oficial. Când joc la antrenamente nu am probleme, dar la meci oficial mă deranjează un pic.

Doctorii spun că nu este atât de grav, pentru că au fost multe lucruri mai grave la acest gen de accidentare, dar trebuie să am răbdare, că nu mai sunt nici așa de tânără. Totuși, articulațiile mele sunt uzate, după 20 de ani de sport, și trebuie să am răbdare”, a spus Simona Halep, potrivit știrileprotv.


Simona Halep: „O să fiu criticată”

Printre temele abordate a fost și viitorul tenisului românesc. Întrebată dacă vede o nouă jucătoare „tricoloră” triumfând într-un Grand Slam, Halep a răspuns franc:

E o întrebare dificilă, că o să fie interpretată în foarte multe direcții. Eu sper cât de curând. Nu e ușor ... Ce pot să spun, nu este ușor și trebuie să ai și șansă. Trebuie să fii și serios. Trebuie să ai și dorința foarte mare și nebunia necesară. O să fiu criticată, poate, dar nu văd. Sunt sinceră și zic că nu văd



- Simona Halep

Simona Halep a disputat în carieră 5 finale de Grand Slam. A câștigat două dintre ele: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. O singură româncă s-a mai impus într-o competiție de acest nivel, Virginia Ruzici la Roland Garros 1978.

VIDEO. Open GSP » Am alcătuit jucătoarea de tenis perfectă și jucătorul de tenis perfect: „Mereu mi-a plăcut backhandul Simonei Halep”

Simona Halep se pregătește în această perioadă pentru Sports Festival, competiția demonstrativă organizată la Cluj-Napoca pe 15 iunie. Va fi un meci de dublu Halep/Andrei Pavel vs Andre Agassi/Steffi Graf.

Sportiva din Constanța nu are un antrenor în acest moment. S-a distrat în momentul în care a fost întrebată despre o posibilă reluare a colaborării cu Darren Cahill. Australianul colaborează cu noul liderul mondial, Jannik Sinner.

Ce șansă, când el mai are un numărul unu mondial acum? M-am bucurat tare mult. Chiar ieri când juca am auzit la televizor că s-a retras Djokovic și știam de la el că dacă Djokovic se retrage sau pierde, intră Sinner numărul unu.



Și chiar i-am scris în timpul meciului și mi-a răspuns după. A zis am văzut mesajul tău pe ceas, eram foarte fericit. Mă bucur tare mult pentru ei, pentru amândoi. L-am cunoscut și pe Sinner, e un băiat extraordinar, e serios și merită să fie acolo

- Simona Halep, potrivit sursei citate

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.