Eugen Voicu, acționar al Red&White, firma care deține clubul Dinamo, a făcut un anunț de maximă importanță pentru fanii „câinilor”: sunt discuții cu potențiali investitori, iar un anunț oficial în acest sens ar putea fi făcut înainte de startul viitorului sezon de Superligă.
Red&White a preluat Dinamo în luna februarie a anului 2023. De atunci, sub managementul acestora, echipa a reușit să se reîntoarcă în elita fotbalului românesc și să se salveze, în urma unui baraj, de la retrogradare în acest sezon.
Eugen Voicu anunță schimbări majore la Dinamo
Acționarul formației în alb și roșu, conștient de ratarea obiectivului în acest sezon, anunță că sunt discuții cu alți potențiali investitori. „Suntem în discuții și cu alți potențiali investitori, dacă lucrurile se mișcă bine, vom veni într-o lună-două cu un anunț. În acest sens, nu ne-au ajutat performanțele, iar discuțiile s-au amânat.
Sperăm ca discuțiile să se finalizeze și să fim bucuroși că avem acționari noi!”, a spus Voicu la emisiunea „Sinteza Zilei”, realizată de Radio Dinamo 1948.
Acesta recunoaștele și meritele celor de la Renovatio, companie din domeniul energiei regenerabile, fiind cei care au investit cel mai mult la Dinamo în acest sezon: „Cei de la Renovatio merită toate aprecierile noastre, au crezut în acest proiect și au venit singuri. Pe lângă aceștia, contribuie și alți acționari la club, însă cea mai mare contribuție rămâne cea a celor de la Renovatio.”
Dinamo s-a salvat in extremis de la retrogradare: „Câinii” au învins pe UTA Arad pe „Arc”, scor 2-0 și au beneficiat și de rezultatele favorabile de pe stadioanele de la Craiova, Galați sau Voluntari. Apoi, „doppietta” lui Politic de pe Arena Națională a tranșat barajul cu Csikszereda, partida retur (0-0) fiind una aspru criticată de către suporteri.
Voicu are alte așteptări pentru sezonul viitor. „O să luptăm pentru play-off, știu că sună extrem de ambițios, ținând cont că avem foarte mult de reconstruit. Trebuie să ne propunem ținte ambițioase, pe care să și le putem realiza. Este dorința noastră, trebuie să fim în play-off. Toată lumea trebuie să își concentreze eforturile în această direcție”, a spus finanțatorul „câinilor”, conform aceleiași surse citate.
Așteptările erau altele la începutul sezonului, ne așteptam să ocupăm o poziție mai bună în clasament, însă realitate bate filmul. Am trecut prin foarte multe încercări în această perioadă. Dorința noastră este cea de a construi o echipă solidă, care să reziste în timp. Ne-am dorit o clasare pe pozițiile 8-10. Ne așteptam să terminăm sezonul cu același antrenor, însă lucrurile nu au stat așa. Retrospectiv vorbind, ar fi fost bine să luăm anumite decizii mai din timp. Suntem pe un drum către normalitate.
- Eugen Voicu, acționar Dinamo
{{text}}